Skip to content
Bistrița-Năsăud Știri locale

Alertă în Bistrița-Năsăud. Zece grenade au fost găsite în peretele unei case aflată în curs de demolare

news.ro

Echipajul pirotehnic al ISU Bistrița-Năsăud a intervenit sâmbătă, în localitatea Mintiu, pentru asanarea unor elemente de muniție găsite în peretele unei case aflate în curs de demolare.

Pirotehnicienii au descoperit 10 grenade ofensive, 18 cartușe și trei arme, notează antena3.ro.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, muniția asanată este foarte periculoasă la manipulare, transport și depozitare, iar din această cauză s-a luat decizia de a fi distrusă pe un teren din apropierea locului descoperirii acesteia.

Misiunea a fost executată cu sprijinul polițiștilor, jandarmilor și a autorităților locale din comuna Nimigea.

Pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii de muniție neexplodată, pirotehnicienii bistrițeni le recomandă celor care găsesc asemenea elemente: să anunţe de urgenţă organele competente prin apelarea numărului unic de urgență 112, să nu atingă, să nu lovească și să nu miște muniţia descoperită, să nu introducă în foc muniţiile şi nu facă foc în apropierea lor.

Elementele de muniție nu se aruncă la fier vechi şi nu se predă societăților colectoare. Acestea nu trebuie introduse în clădiri, încăperi sau locuinţe. De asemenea, pompierii recomandă să nu se încerce demontarea focoaselor sau elementelor componente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *