Greva din 2023 a blocat sistemul de învățământ preuniversitar de 3 săptămâni, dar rămâne în continuare cu o influență mai mică decât cea din 2005. Grevele profesorilor au provocat mereu schimbări în sistemul de învățământ și au influențat direct scena politică, uneori fiind necesare chiar și demisiile unor politicieni.
În 2023 avem doar profesorii din preuniversitar care au decis să intre în grevă chiar cu câteva săptămâni înainte de examenele finale. Acest moment este unul potrivit pentru a pune presiune pe guvern, spre deosebire de 2005 când greva a avut loc în noiembrie. Această perioadă ar trebui să reprezinte un avantaj pentru sindicate, în speranța că guvernul va ceda mai ușor pentru a nu întârzia examenele, dar în același timp presiunea examenelor e și pe umerii sindicaliștilor, deoarece elevii și părinții îi pot considera vinovați de amânarea examenelor.
Ligia Deca, protestatar în 2005 și ministru în 2023
În 2005, greva generală s-a extins și în universități, iar studenții au decis să protesteze împotriva guvernului Tăriceanu. Tot sistemul de învățământ a fost blocat de acele proteste, iar studenții au reușit să obțină, în urma negocierilor, promisiunea că vor fi renovate câteva cămine studențești, va fi mărit bugetului pentru cămine, mărirea burselor și creșterea bugetului pentru învățământ.
În 2005, Ligia Deca era secretarul general al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România și făcea parte din greva generală care blocase sistemul universitar. După aproape 20 de ani o găsim la conducerea Ministerului Educației. „Studenții au obținut cinci la sută din PIB, finanțare pe proiecte si programe, ceea ce reprezintă exact ce ne doream: finanțare pentru reparații, pentru dotarea laboratoarelor și altele”, declara Ligia Deca, în 2005. Acel 5% din PIB pentru educație n-a fost aplicat niciodată și putem spune că studenții au fost păcăliți în 2005, pentru că promisiunile politicienilor nu au nicio valoare legală. De asemenea, nici cele 10 cămine noi promise studenților nu au apărut vreodată.
Consecințele politice: demisii și război cu sindicatele
Greva din 2005 a însemnat o luptă dură între clasa politică și sindicate. Profesorii începuseră protestele încă din septembrie 2005, când cereau creșterea salariilor și 6% din PIB pentru educație. Bugetul educației era de 3,7% din PIB, în 2005. Mircea Miclea și-a dat demisia, în octombrie 2005, din funcția de ministru al educației după ce nu a obținut 5% din PIB pentru educație. „Se perpetuează astfel o subfinanțare cronică a Educației cu care nu pot să fiu de acord”, declara Miclea după demisie. După aproape 20 de ani, bugetul educației a scăzut sub 3% din PIB și legea educației prevede că ar trebui să fie 6%, ceea ce nu s-a aplicat niciodată.
În noiembrie 2005, noul ministru al Educației, Mihail Hărdău, a decis să dea în judecată sindicatele și să meargă inclusiv la CCR pentru a bloca greva generală. Președintele Traian Băsescu s-a implicat direct și a avut rolul de mediator, cerând guvernului Tăriceanu să găsească fonduri pentru 5% din PIB pentru educație, iar banii să nu fie folosiți doar pentru salarii, ci și pentru noi investiții în infrastructura școlară și universitară.
Solicitările profesorilor în 2005 erau următoarele: dublarea salariilor până în 2007 și 6% din PIB pentru educație. Guvernul Tăriceanu a propus, la negocieri, doar o creștere de 8% pentru 2006, iar bugetul pentru educație a primit o mică creștere, însă a rămas sub pragul de 4% din PIB.
Ce au obținut profesorii în 2005 și ce vor în 2023
Sindicatele au fost învinse la negocieri și creșterile salariale au fost nesemnificative. La 1 ianuarie 2006 au primit 5,5% în plus la salarii, iar în septembrie 2006 au mai primit 6%. Bugetul pentru educație nu a ajuns nici la 5%, nici la 6%, iar investițiile în modernizarea sistemului de învățământ au fost foarte discrete, drept dovadă că România are, după 20 de ani de la acea grevă, școli cu WC în curte sau școli încălzite cu sobe. O singură cerere a sindicatelor a fost adoptată fără modificări: menținerea titularizării pentru personalul didactic.
Greva generală a fost și motiv de război politic între Traian Băsescu și Călin Popescu-Tăriceanu. Băsescu a susținut solicitările sindicatelor doar pentru a-l critica pe Tăriceanu și a slăbi autoritatea guvernului. De asemenea, nu au lipsit nici acuzațiile de politizarea a sindicatelor, iar mai mulți sindicaliști au fost acuzați că ar fi făcut jocurile opoziției, în special ale PSD-ului. Mai mulți lideri de sindicate aveau legături directe cu PSD, ceea ce a afectat grav credibilitatea acestora în negocieri.
Greva din anul 2023 este în continuare despre salariile profesorilor, dar de această dată doar în sistemul preuniversitar. Sindicaliștii au prezentat următoarele solicitări: „majorare salarială de 25% până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unitare și emiterea unei ordonanțe de urgență, prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puțin salariul mediu brut pe economie (salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic).”
Negocierile dintre guvern și sindicate sunt departe de o soluție, iar Guvernul s-a arătat dispus să ofere doar niște vouchere cu circa 500 de lei net, ceea ce a nemulțumit sindicatele. După 20 de ani, profesorii și-au pierdut speranța și nu mai cer 6% din PIB pentru educație, văzând că această măsură nu s-a aplicat niciodată, deși Legea Educației prevede tocmai acest lucru.
