Mariana Rarinca prevede nori negri de furtună: „Mi-este teamă!” Declaraţiile la limita Constituţiei ale şefei ICCJ.
CITIŢI ŞI: Răsturnare de situaţie în cazul Rarinca. Ce au hotărât judecătorii
Războiul Stanciu-Rarinca continuă: „A venit în fața instanței pentru a intimida judecătorii!”
Prezentă, luni seară, în studioul Antena 3, femeia ţinută peste şase luni în arest preventiv în urma unui denunţ de şantaj al Liviei Stanciu (preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) a răspuns afirmativ la întrebarea dacă îi este teamă pentru vineri, când îi va fi rejudecat dosarul de şantaj în care a fost deja achitată definitiv, dar în care DNA a depus contestaţie în anulare, solicitare care a fost admisă luni.
„Sigur că am emoţii. Da, mi-este teamă. În primul rând, am văzut atitudinea Liviei Stanciu în sala de judecată. A menţionat în şedinţă că nu a venit până acum la proces şi era pregătită pentru judecata pe fond a contestaţiei. Bănuiala mea era că ştia exact parcursul acestui proces”, a afirmat Rarinca.
Secretara soţului (între timp decedat) al Liviei Stanciu a precizat că şefa ICCJ a declarat, luni, că a fost prezentă la şedinţa de judecată „din considerente pe care le înţelegeţi” (vorbele aparţinându-i magistratului, potrivit Marianei Rarinca).
Totodată, a punctat Rarinca, Stanciu „a subliniat funcţia şi importanţa pe care o are dumneaei ca preşedinte la Înalta Curte, în faţa completului de judecată, invocând, în mod tacit, dreptul la unele privilegii, ceea ce încalcă Constituţia României, din câte ştiu eu”.
Întrebată de jurnalistul Adrian Ursu dacă din acest motiv spune că se teme pentru termenul de vineri, Mariana Rarinca a răspuns: „Da, da. Nu mă aştept la nimic bun”.

Care Constitutie ??? Aia aparata de Curtea Constitutionala prin erate ? CCR-ul ala unde judeca Morar si Zegrean ??? Aia care au spus ca zeci de articole din Codul Penal sunt neconstitutionale si nu-i baga nimeni in seama ??? Adica, sa ne bazam in tara asta pe Constitutie ? Nu aveti decat, eu nu ma bazez pe asta !