Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat ferm în scandalul dezinfectanţilor care a cuprins întreaga țară de îngrijirare.
50 de spitale din 22 de judeţe ale ţării şi din Capitală au folosit dezinfectant diluat, a anunţat Ministerul Sănătăţii, care a făcut publică lista unităţilor sanitare la care, în urma anchetei, s-au găsit probe neconforme. Toate aceste spitale cu probleme au contract cu Hexi Pharma, acestea reprezentând 18% din unităţile sanitare care lucreză cu această companie. Mai exact, unul din şapte spitale din România a utilizat dezinfectant diluat, în condiţiile în care, în ţara noastră, există 425 de spitale. Nouă din aceste spitale sunt în Bucureşti. Mai mult, acest scandal ar putea duce chiar la o demitere a ministrului Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu.
Președintele Iohannis a exprimat, vineri seară pe pagina sa de Facebook că soluțiile din sistemul sanitar sunt ineficiente si a cerut implicarea urgentă a Ministerului Sănătății pentru o revolvare a problemelor:
„Crizele repetate din sistemul sanitar dovedesc încă o dată ineficacitatea unor soluții parțiale la problemele majore existente și impun intervenția fermă din partea celor responsabili. Aștept din partea Ministerului Sănătății o analiză exactă și un plan clar de măsuri de urgență în acest caz cu privire la situația din domeniul sănătății, ca urmare a publicării listei cu spitalele în care au fost depistate probleme cu dezinfectanții”, a scris Iohannis pe pagina sa de Facebook.
