După ce Consiliul Naţional al Audivizualului a amendat Realitatea Tv pentru emisiunile şi imaginile difuzate în ziua alegerilor cu suma de 10.000 de lei, directorul Realitatea TV, Rareș Bogdan, a făcut o serie de acuzații incendiare la adresa lui Victor Ponta.
Realizatorul TV, Rareş Bogdan, consideră că această amendă este nedreaptă, iar postul pe care îl conduce nu a făcut decât să arate modul defectuos în care au fost organizat alegerile în diaspora.
Pornind de la această amendă Rareș Bogdan a subliniat faptul că amenda nu este pentru alegeri, ci pentru pentru ziua votului, „pentru că Realitatea TV a difuzat imagini din diaspora”.
„Pe de altă parte, se fac presiuni uriașe asupra procurorului general al României, domnul Tiberiu Nițu, pentru ca instituțiile media care au fost împotriva premierului Ponta să fie sugrumate, într-un fel, și să facă dosare la comandă împotriva domnului Burci, a domnului Dan Marinescu, de la Adevărul, a domnului Sârbu, a domnului Gușă, a subsemnatului și a altora pentru că așa consideră ei că și din cauza noastră au pierdut alegerile, nu pentru că dânșii au fost aroganți și au blocat dreptul la vot.
Peste toate astea, CNA-ul controlat în proporție de 75 la sută de către reprezentanții PSD, în acest moment, nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să amendeze Realitatea TV și aș vrea să spunem foarte clar: nu e pentru alegeri, e pentru ziua votului. Amenda este dată pentru că Realitatea TV a difuzat imagini din diaspora. Această amendă trebuie publicată pentru a vedea toți românii, cei din diaspora și cei veniți acasă, cu ocazia Sărbătorilor Crăciunului, cam cum se vede presa în România și cum instituțiile statului încearca să sugrume dreptul la cuvânt în această țară, libertatea cuvântului”, a adăugat Rareș Bogdan.
Realizatorul emisiunii Jocuri de Putere consideră că Realitatea TV a făcut foarte bine „că a difuzat emisiuni în șir, între turul întâi și turul doi de scrutin și că a atras atenția că este inadmisibil ca într-o țară să blocheze dreptul la vot, un drept fundamental al unui cetățean într-o democrație”.
Nu în ultimul rând, jurnalistul a afirmat că „lupta nu s-a încheiat” și că „această revoluție a bunului-simț, a dreptului la vot trebuie să continue în 2015”.
„Lucrurile de genul ăsta ne-au dus pe noi în situația asta, de a fi amendați de către CNA. Spun un singur lucru: lupta nu s-a încheiat! Din punctul meu de vedere, această revoluție a bunului-simț, o revoluție a dreptului la vot, o revoluție a românilor care vor viitorul României trebuie să continue în 2015, și din momentul ăsta, nu mai am încredere absolut deloc în instituțiile din România că fac ceva”, a adăugat realizatorul emisiunii Jocuri de Putere.
Rareș Bogdan a anunțat, totodată, că se va adresa organismelor internaționale, respectiv ambasadelor prezente în România, precum și președintelui ales al României, Klaus Iohannis, dar și Direcției Naționale Anticorupție, „cea care a preluat dosarul ‘diaspora’, pentru a întreba care este soarta dosarului”.
„Mă voi adresa organismelor internaționale, mă voi adresa ambasadelor prezente în România pentru a demonstra cum Realitatea TV, un post independent, care și-a permis să arate realitatea, să arate ce s-a întâmplat în ziua de 16 noiembrie, este călcată în picioare, este amendată, este tracasată, este ținută într-o șednță de șapte ore în care jurnaliștii Realitatea TV, directorii Realitatea TV, reprezentanți în CNA sunt arătați cu degetul și sunt puși la colț, sunt umiliți de către cei șapte reprezentanți ai PSD din Consiliul Național al Audiovizualului, ai PSD și ai Guvernului României. Este absolut incredibil.
Voi face o adresă și către președintele ales a României, Klaus Iohannis, și, de asemenea, voi face o adresă către Direcția Națională Anticorupție, cea care a preluat dosarul ‘diaspora’ pentru a întreba care este soarta dosarului, dar nu mă adresez doar organismelor românești. Nu, am dreptul să mă adresez, în acest moment, organismelor internaționale și ambasadelor prezente în România, în frunte cu cea a Statelor Unite, a Marii Britanii, a Franței, a Germaniei, a Italiei la București”, a mai spus Rareș Bogdan, potrivit realitatea.net.

Maitre,toti cei enumerati sunteti de multa vreme in insolventa,fiindca n-aveti performanta.Vi se trage de la faptul ca v-ati basificat deodata toti,iar putinii agenti economici pe care-i mai are tara acum nu sunt dispusi sa va plateasca publicitate tuturor celor care aveti acelasi public,care,in conditiile basesti ,nici macar nu e asa de numeros.Ce-i asa greu de inteles?Pe mister Gusa nu-l duce capul nici la atat?Adica,mai concret.De exemplu Pora la B1,Pora la Nasul,Pora la Realitatea matale,Pora la DIgi etc,nu e prea de tot?Si asta in contextul in care piata media romaneasca e pe duca?Asa se fac afacerile?Treaba voastra!
Cel puţin la postul acesta se uită oameni inteligenţi. Restul, din care faci parte, au la dispoziţie altele pe măsura gustului şi educaţiei: RTV, Antena3, Taraf …. De regulă problema financiară a unui post tv chiar şi cea a Antenelor, nu priveşte telespectatorul ci calitatea participanţilor la emisiuni.
E foarte adevarat oameni culti se uita la realitatea si la b1
P.S.Iar minciuna cu diaspora,pardon,emigratia,nu tine ,fiindca au prezentat-o toate televiziunile pana la greata,asa ca n-ati fost unicat.
Magarie stil Gusa. Golanimea din mass-media (atentie, nu ziaristii mass-media!) nu intelege ca trebuie sa-si plateasca darile la stat. Este treaba lor, dar nu trebuie sa se bazeze pe sprijinul Ambasadei Americane pentru acte de evaziune. Cine nu realizeaza care-i „realitatea”, sa analizeze cazul Mediafax – Adrian Sarbu.
Tonul face muzica . Rares si cucoana ai slaba nu vorbesc la TV ci striga ca niste apucati.Ei se trezesc la piata nu la TV.
usor nu dispera lustrangiul lui GUSE platiti datoriile
doresc sa vad dc aprobati s-au aprobati ce e in fav voastra
Pentru ACOPERITUL Rares Bogdan – sa aiba parte sa doarma in pat cu Bercea Mondial .
mai rares Bogdan ai uitat de papa de la roma !!!! si neaparat ONU !!! sa-ti stea emisiunile gretoase fix in gusa ! :))
Nu cunosc situatia in detaliu a Realitatea TV, insa, dupe ce premierul Ponta a preluat guvernarea, am observat cat de alunecos este acest domn, Rares Bogdan. Initial, dl. Bogdan, care se declara prieten al dl. Ponta, era pro-Ponta si pro-USL. Lucrurile s-au schimbat cand dl. Rares Bogdan nu a fost votat in Parlament presedinte al TVR si poate pt ca dl. de la Realitatea nu a primit alte recompense sau scutiri de taxe pt. postul pe care il reprezinta. Asa ca a-l acuza deja mereu pe V. Ponta ca este vinovat de tot ce li se intampla lor este absurd. Inteleg ca si Antena 3 a fost amendata de CNA si vad ca nu da vina pe nimeni.
rares bogdan, nu te mai vaita, ca nu esti bun de nimic.Bine ar fi sa va inchida si pe A3 si Rtv
Un nemernic acest moderator. Stie foarte bine ca in diaspora nu se puteau infiinta mai multe sectii de votare decat legal, si legalitate nu era deoarece cu 6 (sase) luni inainte de alegeri nu se poate modifica legea electorala dar in campanie ati urlat , ati dezimformat pe cei deafara !!!!!!!!!!! Asa ca …baiete >mai bine achitati-va taxele si impozitele la Stat decat sa mancati kakat !
C@@@l poarta acum un nume – Rares Bogdan . Mai slugilor , mai cersetorilor , puneti mana si platiti-va birurile la stat . Derbedeilor , nu va mai vin bani si urlati poate gasitialta sursa ? A-ntarcat balaia ! Dar se vede din ce scrii cat poti fi de idiot . Te referi la amenda si tragi pe votul din diaspora . Asa te-a invatat Gusa ? Antena3 a fost amendata tot cu 10.000 de lei . Nu i-am auzit sa injure pe nimeni .
Mai rasres, esti penibil Adica voi urlati despre coruptie, dar doriti sa fiti lasati sa faceti evaziune fiscala? Nu iti e rusine mai rares Bogdan? Adica eu daca nu platesc impozitele la stat mi se pune poprire pe cont si pentru SASE LEI; dar voi care aveti datorii de milioane trebuie sa fiti iertati? Stiu patroni care fac puscarie pentru sume infin it mami mici, invinuiti de evaziune fiscala. Stiti ca ne plata catre buget a impozitelor pe salarii retinute la sursa sunt caz penal? Cred ca voi faceti presiune asupra justitiei ca sa nu fiti judecati pentru milionele de euro neplatite ca oricce agent economic. Vai de capul tau mai CORUPTULE….Aia din diasppora daca sunt atat de prosti si se uita in gura voastra sa stie ca neplatind impozitele si taxele la stat ati furat si din banii parintilor, copiilor, bunicilor ramasi in tara. Nu va e rusine? Credti ca daca diaspora este departe de trara este atat de proasta? I ati prostit odata pe un interes meschin si credeti ca va mai merge odata? Credeti ca Iohannis daca l-ati ”servit” o sa va scuteasca de plata sumelor datorate la bugete? Poate intra neamtul in voi si va spune raspicat – Platiti si daca ati incalcat legea, mars la Jilava!
Dar datoriile la stat, cand vi le platiti, mai evazionistilor? Voi care plangeti de mila romanilor, platiti-va taxele si impozitele. Nerusinatilor!
D-le bogdan, te-ai dat prea tarziu de partea luii iohannis, la inceput erai prietenul lui ponta.Tii minte cand tipai la tv ca esti rroman verde? Apoi a i virat spre iohannis.acum nu tipa degeaba ca nu te crede nimeni pana nu-ti platesti datoriile, in rest va trebui sa inveti putina deontologie la postul nasului. Ia-te de mana cu cealalta fina lavinia. Ziaristi de mucava…
PAPEI DE LA ROMA NU II SCRI ?ca si el organism international? bogdanele tata esti ZERO BARAT in materie de jurnalism!!!! mai pune mana pe carte!!!
Si Antena 3 a primit aceeasi amenda pentru acelasi lucru. Inseamna ca s-a razbunat si pe Antena 3 sau ca s-a respectat legea? Eu cred ca s-a respectat legea… Problema este ca, daca Realitatea TV nu mai este finantata de Basescu si acolitii pentru minciunile si atacurile impotriva USL si a lui Ponta nu prea mai are de unde sa plateasca amenzile, amenzi de care a fost scutita cat timp era Basescu la Cotroceni…
Am citit comentarile, „năcăjîţi” rău cei din gaşca prăbuşită a lui Ponta. E rău să aluneci la vale şi să nu mai ai alte frâne decît urletele şi tremuratul de frică. Ştiţi, chestia cu gura care bate….
asi fi vrut sai fac si ieu cateva aprecieri acestui jeg de asa zis jurnalist,acest lustragiu de pantofi.Daca Ponta,il facea directorul TVR1,acum Ponta era lins de asta si in cur,astia sunt oameni de propaganda la comanda,asta pentru o mica realizare a lui,este in stare sasi vanda si nevasta.