Skip to content
Economie

Adrian Câciu nu exclude posibilitatea impozitării veniturilor bisericilor: E vorba de a ne încadra în obiectivul din PNRR

Facebook

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, anunţă că nu exclude posibilitatea impozitării veniturilor bisericilor. Potrivit acestuia, în acest moment, toate variantele sunt în analiză, ba mai mult, impozitarea ar fi asumată chiar prin PNRR.

De partea cealaltă, Florin Cîțu, fost premier și fost ministru al Finanțelor Publice, nu este de acord cu suprataxarea, pe care a comparat-o cu ”măsuri din vremea comunismului”.

Adrian Câciu a declarat la Antena 3 că nu comentează declaraţiile liderului PNL, dar a îndemnat la o analiză exactă a situaţiei: „Haideți să vedem cu ce analiză să abordăm toate situațiile. Nu dau un răspuns în momentul acesta, pentru că trebuie să ne uităm în primul rând să vedem fiecare sector cum este, în primul rând, statuat de către legi„.

Întrebat dacă are în vedere şi o eventuală impozitare a veniturilor bisericilor, Adrian Câciu a răspuns că nu exclude o astfel de posibilitate: „Am spus că ne uităm peste tot, dar nu doar de a găsi taxe, nu de a aduce bani. E vorba de a ne încadra în obiectivul din PNRR și de a face această reformă fiscală, ajustările care sunt necesare, mai ales cu economia informală„.

1 comentariu la “Adrian Câciu nu exclude posibilitatea impozitării veniturilor bisericilor: E vorba de a ne încadra în obiectivul din PNRR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *