Operatorul aerian Air France vrea să renunțe la 7.500 de locuri de muncă până la sfârșitul anului 2022, ca partea a planului de reducere a costurilor, potrivit surselor citate de Agenția France-Presse.
Conform surselor Reuters, numărul locurilor de muncă ce vor fi tăiate până în 2022 este de 6.500. O parte importantă a reducerilor de personal se va realiza pe baza plecărilor voluntare și a pensionărilor, iar cele mai multe tăieri de posturi vor afecta personalul de la sol, susțin sursele.
Anterior, compania a avertizat că va declanșa un program de plecări voluntare, ținta fiind de a disponibiliza peste 5.000 de angajați, dintr-un total de 49.300 posturi, până la sfârșitul anului viitor, având în vedere pierderile rezultate în perioada de pandemie, scrie profit.ro.
Air France-KLM a raportat pierderi nete de 1,8 miliarde de euro pe primul trimestru, în condițiile în care pandemia de coronavirus i-a paralizat activitatea începând din luna martie, și a avertizat să se așteaptă la consecințe și mai dezastruoase pentru finanțele sale până la vară. Sâptămâna trecută, guvernul olandez a ajuns la un acord cu Franța și a acceptat să contribuie cu 3,4 miliarde de euro la planul de salvare al Air France-KLM. Anterior, Comisia Europeană a permis Franței să acorde un sprijin în valoare de 7 miliarde de euro pentru compania aeriană Air France.
Ajutorul va fi compus dintr-un împrumut în valoare de patru miliarde de euro acordat de un sindicat de șase bănci și garantat de statul francez în proporție de 90%, precum și de un împrumut direct de trei miliarde de euro acordat de statul francez.
