Special pentru a veni în întâmpinarea celor care vor să voteze și și-au pierdut cartea de identitate, la nivelul întregii țări, Serviciile Publice Locale Comunitare de Evidență a Persoanelor vor adopta un program special cu publicul, în scopul asigurării cadrului necesar desfășurării în condiții optime a procesului electoral privind turul doi al alegerilor prezidențiale, astfel încât să rezolve, operativ, solicitările privind eliberarea documentelor de identitate și de stare civilă.
Programul de lucru cu publicul va fi extins în zilele de sâmbătă 23 noiembrie, între orele 08.00 şi 16.00, iar duminică, 24 noiembrie, între orele 07.00 şi 21.00.
Cartea de identitate se întocmeşte şi se eliberează pe baza cererii scrise a persoanei şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetăţeniei române şi a domiciliului, potrivit aceleași surse.
Contravaloarea producerii şi eliberării cărţii de identitate este de 7 lei şi se achită la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor, precum şi prin SMS.
Atunci când nu pot fi prezentate anumite documente (certificate de stare civilă, dovezi cu privire la domiciliu etc.), se va elibera carte de identitate provizorie, caz în care se vor depune şi 3 fotografii ¾ cm şi taxa de 1 leu, achitată în acelaşi mod ca şi în cazul cărţilor de identitate.
Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România, care în ziua votării se află în țară, își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în România în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.
Pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români care votează în străinătate sau de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.
