UPDATE
Situația de criză de la Muzeul Bardo din Tunis, unde mai mulți indivizi au omorât miercuri opt persoane, s-a încheiat cu uciderea a doi atacatori de către forțele de securitate și cu eliberarea tuturor ostaticilor, relatează Reuters și AFP.
În schimbul de focuri și-a pierdut viața și un polițist.
Forțele de securitate au eliberat toți ostaticii de la muzeul din Tunis după un atac armat în care cel puțin 11 persoane au murit (dintre care opt persoane au fost ucise în atacul inițial), iar operațiunea de salvare s-a încheiat — a anunțat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne tunisian, citat de televiziunile locale. Doi militanți și un polițist au decedat în schimbul de focuri care a urmat atacului inițial în care au fost ucise opt persoane, printre care șapte turiști străini, potrivit canalului de televiziune Wataniya, conform agerpres.ro
Trei indivizi înarmați au atacat miercuri clădirea Parlamentului tunisian, situată în centrul orașului Tunis, transmit AFP și Reuters, care citează un deputat tunisian prezent la locul incidentului, relatează agerpres.ro.
Postul de radio tunisian a relatat că este posibil ca atacatorii să fi luat un ostatic aflat în muzeul Bardo, aflat în imediata apropiere. Xinhua scrie că atacatorii ar fi luat mai mulți ostatici din rândurile turiștilor care vizitau muzeul.
Activitatea comisiilor parlamentare a fost suspendată, iar deputații tunisieni au primit ordinul de a se aduna în sala de plen, potrivit deputatei Monia Brahim, membră a partidului islamist Ennahda.
