Contactat de PS News, analistul politic din R.Moldova Nicolae Negru a comentat rezultatele preliminare ale alegerilor din Găgăuzia. Facem precizarea că în turul al II-lea al alegerilor pentru funcția de bașcan din Găgăuzia se vor lupta Evghenia Guțul (susținută de partidul prorus Șor) și Grigori Uzun (independent susținut de Partidul Socialiștilor), potrivit rezultatelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale.
„Eu cred că până la urmă va fi ales candidatul socialiștilor, Grigori Uzun, cel care a acumulat cu 41 de voturi mai puține decât Eugenia Guțul, care este din partea partidului ȘOR. Eu cred că ceilalți candidați se vor uni împotriva primei candidate și mai punem la socoteală faptul că și Moscova se va pronunța, cred eu în favoarea acestui candidat, a partidului socialiștilor, dar aici este și un motiv pentru celelalte partide să susțină partidul socialiștilor pentru că nu ar vrea să se asocieze cu partidul ȘOR, al cărui președinte a fost condamnat la 15 ani de închisoare. Ilan Șor este corupt, a folosit bani, eu cred că o să mai iasă la iveală astfel cazuri în care alegătorii au fost mituiți, în care li s-a promit marea și sarea, le-a promis că o să construiască un aeroport la Comrat, lucruri deșănțate putem spune, fiindcă, cum să construiască un bașcan un aeroport dacă nu va avea autorizația Chișinăului, lucru acesta este imposibil, deși ei vorbeau de mai demult că și-ar dori un aeroport.
Ei își doresc să devină un stat, un stătuleț mai bine spus, autonom, care să nu depindă de Chișinău, să aibă politica lor externă distinctă față de Chișinău, să își țină relațiile cu Moscova și mai puțin cu Uniunea Europeană, din Uniunea Europeană să ia doar bani, în rest să fie totul pe vechi, să aducă laude, ode lui Putin și Rusiei, să sprijine războiul din Ucraina, adică ei ar dori ca nimic să nu se schimbe, dar lucrul acesta este imposibil put și simplu. Mai cu seamă, vom vedea cum vor evolua evenimentele în Ucraina, dar perspectiva de acolo, în viitor, nu e prea roz pentru armata rusă. De aceea eu cred că socotelile de acasă, în cazul dat al viitorilor bașcani, nu se va potrivi cu ceea ce se va întâmpla la târg.”, a declarat analistul politic din R.Moldova, Nicolae Negru.
Alegerile din Găgăuzia. Candidatul Partidului „ȘOR” și socialistul Grigori Uzun, cele mai multe voturi
Candidatul Partidului „ȘOR” Eugenia Guțul și socialistul Grigori Uzun au acumulat cel mai mare număr de voturi în cadrul alegerilor Bașcanului Găgăuziei care s-au desfășurat duminică. Conform datelor preliminare, prezentate de organele electorale din autonomie, Guțul a acumulat 14 890 de voturi, ceea ce reprezintă circa 26,5%. Uzun a fost susținut de 14 849 de voturi (26,4%), informează deschide.md.
Pe locul III s-a clasat Victor Petrov (9 132 voturi), fiind urmat de Dmitri Croitor (5 825 voturi), Nicolai Dudoglo (5 059 voturi), Serghei Cimpoeș (3 231 voturi), Mihai Formuzal (1 969 voturi) și Serghei Cernev (1 301 voturi).
Până în prezent funcția de bașcan a fost exercitată de Irina Vlah. Ea nu mai putea candida întrucât exercită deja al doilea mandat consecutiv. Potrivit legislației în vigoare, „nici o persoană nu poate îndeplini funcția de guvernator al Găgăuziei decât pentru cel mult două mandate succesive”.
