Istoria coalițiilor executive din România nu care să ne înfățișeze date tocmai optimiste. Deși majoritatea guvernelor post-decembriste au fost guverne de coaliție, foarte puține dintre acestea și-au dus mandatul până la capăt. Motivele pentru ruperea coalițiilor executive sunt multiple și au variat de-a lungul timpului de la clientelism politic și slaba instituționalizare a partidelor politice, până la neînțelegeri ideologice. Totuși, în rarele cazuri în care coalițiile executive au fost duse până la capătul mandatului stabilit, observăm că s-a produs un alt fenomen – „canibalizarea” unui partid politic din componența coaliției executive.
„Canibalizarea” partidelor politice – cazul CDR și guvernul Boc
În cazul în care coaliția executivă funcționează până la capăt, apare de regulă acest fenomen al „canibalizării” unui partid din interiorul coaliției. Asta înseamnă că unul dintre partide este de-a dreptul înghițit de celalalte partide din componența coaliției sau este îngropat din punct de vedere electoral. Explicațiile pentru acest fenomen sunt, din nou, multiple. De regulă coaițiile executive sunt coaliții de compromis între vechi rivali politici. Vechile rivalități nu sunt brusc estompate în ciuda faptului că partidele sunt coalizate. Aceste rivalități refulează de multe ori și competiția directă între partide este înlocuită cu o competiție tacită, cu atacuri ceva mai subtile între partide. Dar aceasta este fără îndoială tot o formă de competiție.
Prima dată acest fenomen a fost sesizat în timpul funcționării CDR, una dintre cele mai fiabile coaliții care au funcționat în România post-decembristă. Deși CDR și-a dus mandatul până la capăt, în 2000, principalul partid politic din componența Convenției, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD) era atît de slăbit încât nu mai participat la alegerile prezidențiale. Emil Constantinescu nu a mai intrat într-o cursă electorală, iar PNȚCD a fost efectiv îngropat, ieșind definitiv din componența Parlamentului. Motivul ține de faptul că liderii țărăniști au insistat să păstreze o coaliție caee era disfuncțională, partidele din interior sabotându-se cu fiecare ocazie, în special PD-ul lui Petre Roman. Convenția Democratică a dus mandatul până la capăt dar prețul plătit a fost unul imens, PNȚCD dispărând practic de pe scena politică românească.
Situația a fost oarecum repetată între anii 2008 și 2012, în timpul guvernelor Boc I și Boc II. Președintele Traian Băsescu a insistat să își mențină omul la cârma guvernului, în persoana lui Emil Boc, intrând în diverse coaliții executive, mai întâi cu PSD și apoi cu UDMR și UNPR, un partid creat în interiorul Parlamentului din foști membri PSD pentru a da un sentiment de cvasi legitimitate. Rezultatul acestor artificii a fost canibalizarea PD-ului. Partidul desprins din FSN avea să fie înghițit treptat de PNL. Unii membri care nu au vrut să treacă la liberali au decis să redenumească formațiunea și să își continue parcursul pe scena politică româneasscă. Așa a apărut PMP. Dar PMP nu este și probabil că nu va fi niciodată la nivelul PD-ului din anii săi de glorie. Prin urmare, anul 2012 marchează finalul guvernului Boc II și totodată finalul PD-ului.
Viitorul coaliției PSD – PNL
Întrebarea care se pune în acest context este ce se va întâmpla cu actuala coaliție executivă. Dacă ea va fi dusă până la capăt, adică până la alegerile din 2024, atunci șansele sunt să asistăm la canibalizarea unui partid politic. Vorbim aici fie de PSD, fie de PNL. Asta pentru că actuala coaliție este compusă din partide aflate într-o stare latentă de rivalitate. Din sondaje se observă o ușoară scădere a liberalilor, partidul care este în prezent partenerul minoritar în această coaliție. Rămâne de văzut dacă atacurile dintre cele doua partide vor duce la încă un fenomen de canibalizare a partidelor politice.
