Zilele acestea, presa scria că primăria din Brașov, în fruntea căreia se află useristul Allen Coliban, extinde iluminatul festiv de Sărbători în acest an și în cartiere, costurile totale fiind de 3 milioane de lei. Pe lângă iluminat, în cartierele orașului vor fi amplasați brazi de Crăciun și decorațiuni.
Motivul invocat de autoritățile locale este acela potrivit căruia primăria vrea în pandemie, să limiteze aglomerația din centru orașului. Viceprimarul Flavia Boghiu a declarat că ”anul acesta la Brașov sărbătorile de iarnă vor arăta altfel decât în anii anteriori, pentru că ducem magia sărbătorilor și în cartiere, unde vom avea și brazi de crăciun, lumini și decorațiuni specifice. Pe lânga asta, anul acesta, brașovenii vor avea acces gratuit la patinoarul pe care urmează să îl amplasam în P-ța Sf. Ioan”, potrivit presei. Costul total s-ar ridica la numai puțin de 3 milioane de lei.
USR a criticat în trecut proiecte similare
Suma consistentă de bani cheltuită cu această ocazie – 3 milioane de lei – nu îi îngrijorează prea tare pe useriști. Totuși, în 2019, atunci când în București, primar era reprezentantul PSD, Gabriela Firea, USR a găsit de cuviință să critice costurile privind instalarea luminițelor de Crăciun din Capitală.
„Când primăriile aprind beculețele, USR vă aprinde luminițele! 41 de milioane de lei + 12 milioane de lei în Capitală. Atât costă anul acesta iluminatul festiv şi focurile de artificii de Revelion, plătite de primării. Sau cel puțin atât apare în sistemul de achiziții publice”, scriau în 2019 reprezentanții USR pe pagina de Facebook a partidului. Tot useriștii se arătau deranjați și de alte zone în care primarii cheltuiau sume mari pe luminițele de Crăciun
„Știm că în Constanța primăria a plătit peste 4,5 milioane pentru ornamente! În topul cheltuielilor cu sume peste 500.000 de lei pentru ornamente sunt și Galați, Cernavodă, Blaj, Buzău, Sibiu. În București, pe lângă milioanele de luminițele puse de doamna Firea, primarii din sectoarele 4 și 6 au ținut să mai plătească câte 640.000 și respectiv 530.000 de lei pentru ornamente suplimentare”, scriau cei de la USR. Evident USR nu avea atunci nici un primar în respectivele orașe.
Tot USR atrăgea atunci atenția că trebuie să se termine cu risipa banilor publici și să fie schimbați primarii pe modelul Gabrielei Firea care „toacă” banii pe borduri și luminițe.
„Risipa banilor publici trebuie să înceteze, anul viitor urmează alegerile locale și avem șansă să schimbăm primarii care au urmat modelul Gabrielei Firea și în loc de investiții serioase au tocat banii pe luminițe sau borduri”, mai spuneau cei de la USR.
Iată că acum ipocrizia a ieșit din nou la iveală. Un primar USR a ajuns să cheltuiască 3 milioane de lei pe aceleași luminițe de Crăciun, doar că acum nimeni din USR nu mai spune că respectivul primar “toacă banii pe luminițe”. Lecția pentru USR în acest caz ar trebui să fie una simplă: ai grijă ce critici formulezi pentru că mai devreme sau mai târziu s-ar putea să se întoarcă împotriva ta, ca un bumerang.
