Skip to content
Europa

ANALIZĂ Planul UE împotriva exploatării muncitorilor de către giganții digitali de livrare: contracte de muncă pentru 4,1 milioane europeni

Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Uniunea Europeană declară război giganților digitali care exploatează muncitorii și nu le oferă contracte de muncă, iar în următoarea perioadă Comisia Europeană va pregăti o directivă prin care va obliga companii precum Uber, Deliveroo, Glovo ș.a. să angajeze peste 4,1 milioane de europeni. O astfel de directivă ar fi un prim pas pentru reglementarea activității din digital, care acum este un spațiu în care nu există reguli.

În Uniunea Europeană avem peste 28 de milioane de cetățeni care lucrează pentru platformele digitale de livrare. Planul UE este ca 4,1 milioane de europeni, din cei 28, să fie angajați cu contracte de muncă și să devină muncitori pe perioadă indeterminată pentru companiile de livrare. Potrivit estimărilor Bloomberg, sectorul platformelor digitale ar putea plăti 4,5 miliarde de euro pe an pentru aceste contracte de muncă. Astfel, peste 4,1 milioane de muncitori ar primi garanția că au un loc de muncă stabil și li se respectă drepturile din contract, precum și că beneficiază de o protecție socială. Alte 3,8 milioane de persoane ar putea primi confirmarea că lucrează pe cont propriu/independent.

Comisia Europeană încă lucrează la directivă și trebuie să reziste lobby-ului practicat de giganții digitali de livrare. UE vrea să reglementeze mai ales algoritmul care stabilește comenzile și profilul digital al curierului, astfel încât să evite abuzurile. Judecătorii italieni au arătat, în urmă cu câteva luni, cum Uber Eats Italia controla algoritmii pentru a sancționa anumiți curieri. Abuzurile au fost sancționate de judecători, care au considerat că era vorba despre exploatarea muncitorilor. Curierii, în speciali migranți din Africa, erau plătiți doar cu 3 euro pe livrare, indiferent de distanța pe care o parcurgeau sau timpul pierdut. Judecătorii italieni au obligat companiile de livrare să angajeze bicicliștii care livrează mâncarea sau cumpărăturile și să le achite despăgubiri celor abuzați.

Sursa foto: corriere.it

Uniunea Europeană vrea să evite astfel de abuzuri și e conștientă că în viitor platformele digitale se vor dezvolta și vor avea tot mai mulți angajați. Fără o reglementare strictă, europenii vor munci fără contracte de muncă, iar guvernele vor pierde miliarde de euro.

Platformele vor fi obligate să ofere transparență în privința algoritmului și să prezinte criteriile clare ce stabilesc remunerația angajatului sau profilul lui în aplicație. De asemenea, muncitorii vor trebui să primească toate aceste informații și să-și dea acordul. „Gig workers” – așa cum sunt numiți muncitorii pentru giganții digitali – nu vor fi neapărat angajați dacă platforma va putea dovedi că persoanele care lucrează pentru ea sunt independente. Comisia Europeană nu vrea să oblige platformele digitale să aibă doar angajați. Această situație este și o concurență neloială, pentru că un restaurant este obligat să ofere contracte de muncă pentru toți angajații săi și să plătească taxe, în timp ce o platformă care livrează mâncarea poate să nu aibă niciun angajat cu contract, ci doar colaboratori independenți.

Directiva CE este departe de final și rămâne de văzut cum va fi afectată de lobby-ul giganților digitali. După ce Spania a încadrat bicicliștii de la livrare la categoria curieri și a obligat platformele digitale să facă contracte de muncă, Deliveroo a părăsit Spania și a spus că se va concentra pe Asia.

Gig economy a învățat să evite legislația din statele membre și să anuleze contracte de muncă, pe care le-a înlocuit cu PFA-uri sau SRL-uri. Multe platforme digitale colaborează cu alte mici firme, care la rândul lor oferă contracte de colaborare pentru curieri și oferă o plată standard. Plus că aceste firme intermediare opresc un alt comision din ceea ce câștigă fiecare curier. Dacă un curier va câștiga 20 de lei la o comandă, nu va vedea niciodată acei bani, pentru că platforma digitală oprește un comision, firma intermediară oprește un comision, iar curierul este plătit pe un contract de muncă diferit de ceea ce oferă platforma digitală.

Guvernul spaniol a interzis aceste abuzuri, instanțele din Italia sancționează dur platformele digitale, iar Comisia Europeană trebuie să găsească o soluție pentru a reglementa acest domeniu care acum profită de munca europenilor. Înainte de a deveni lege, Comisia Europeană va trebui să negocieze cu statele membre UE și să găsească un acord la nivel european. Se estimează că până în 2050, peste 43 de milioane de europeni vor lucra pentru platforme digitale de livrare.

Spania are deja o lege care interzice abuzurile marilor platforme de livrare, ceea ce arată că va susține o astfel de directivă. Andrea Orlando, ministrul muncii din Italia, a declarat că este de acord cu o astfel de lege și că inclusiv în platformele digitale se pot infiltra fenomene asemănătoare angajării ilegale. Chiar dacă guvernul italian este conștient de acest risc, nu a luat nicio măsură până în prezent și bătălia pentru drepturile muncitorilor se dă doar în instanțe.

La nivel european va fi o lungă dezbatere în următoarea perioadă, iar directiva nu va fi introdusă prea curând, deoarece nu există un consens între statele membre. Este posibil ca cele mici state să respingă directiva Comisiei Europene, de teamă că ar putea pierde platformele digitale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *