Skip to content
Politică

ANALIZĂ PNL și PSD vor două noi ministere. De ce un guvern supradimensionat este mai predispus la eșec

Inquam Photos / George Călin

Negocierile dintre PNL și PSD sunt în toi pentru formarea viitorului guvern. În timp ce majoritatea observatorilor politici critică alianța PNL – PSD pe criterii ideologice, partizane etc., puțini înclină privirea spre intențiile concrete ale celor două partide. Chiar dacă aceste intenții sunt oarecum obscure în acest moment, știm că cele două formațiuni pregătesc înființarea a două noi ministere, unul pe antreprenoriat și mediul de afaceri şi unul pe social. Dar lărgirea guvernării și crearea unei noi birocrații se va dovedi în final, în cel mai bun caz inutilă, iar în cel mai rău caz de-a dreptul contraproductivă.

Când vine vorba despre guvernare contează calitatea, nu cantitatea

Concluzia aproape unanimă a celor mai importanți analiști politici de la nivel internațional este că atunci când vorbim despre guvernare contează calitatea acesteia și nu cantitatea. Lucrul acesta a fost confirmat cu vârf și îndesat chiar de către testul comun prin care au trecut toate statele lumii în ultimii 2 ani: pandemia de coronavirus. Așa cum amintea Fareed Zakaria în cartea sa 10 lecții pentru o lume postpandemică, atunci când s-au confruntat cu testul Covid, în mod paradoxal s-au descurcat mai bine nu statele care asigurau cele mai mari cheltuieli în domeniul sănătății – Statele Unite și Marea Britanie, ci statele care aveau guverne suple, dar compuse dintr-o elită tehnocrată: Taiwan, Singapore, Coreea de Sud și Hong Kong. Toate acestea, au un lucru în comun: cheltuielile publice ca procent din economie sunt relativ reduse. De pildă Taiwanul, cu o populație de 23 de milioane de locuitori a înregistrat doar 7 decese provocate de coronavirus în primele luni, deși cheltuie doar 6% din PIB pe asistența medicală, o treime din procentul Statelor Unite. În prezent Taiwanul continuă să gestioneze exemplar pandemia, având un total de doar 16.496 de cazuri de la debutul acesteia.

Motivul pentru care aceste state asiatice s-au descurcat atât de bine nu ține așadar de cantitatea guvernării, ci de calitatea acesteia. Toate aceste state au dezvoltat o guvernare suplă, dar foarte specializată. Așa cum aminteau și autorii John Micklethwait și Adrian Wooldridge în cartea lor, Semnalul de Alarmă: de ce pandemia a scos la iveală slăbiciunea Vestului și care ar fi remediile, statele acestea s-au descurcat mai bine pentru că au testat masiv populația și nu în ultimul rând pentru că sunt conduse de un aparat birocratic care reprezintă elita elitei. Singapore investește masiv în educația tinerilor, oferind burse la cele mai bune universități din lume, însă cu condiția ca acești studenți să revină în țară și să servească în aparatul administrativ al țării. În plus, aceștia primesc printre cele mai mari salarii din lume. Rezultatul este dezvoltarea unui corp administrativ de elită și în final o guvernare suplă, dar extrem de eficientă. Statele din Occident, spuneau John Micklethwait și Adrian Wooldridge, ar trebui să privească cu atenție la modelul acestor mici state asiatice și să se inspire din el.

Una dintre principalele lecții oferite de pandemie este așadar cea legată de calitatea și nu de cantitatea guvernării. Un guvern mai amplu nu înseamnă automat un guvern mai bun. Simpla extindere a guvernării nu este o soluție pentru rezolvarea problemelor societății. O bună guvernare presupune o putere limitată, dar și linii clare ale autorității. Necesită recrutarea unor oameni inteligenți, dedicați, care să fie motivați de șansa de a-și servi țara și de a câștiga respect pentru că fac asta. Nu e un lucru care se poate face peste noapte, dar trebuie făcut pentru că nici Taiwanul, nici Coreea de Sud, nici restul statelor enumerate, nu s-au născut cu o guvernare bună. Ele au învățat însă lecțiile istoriei, un lucru pe care aparent decidenții politici din România nu-l înțeleg. Dacă pandemia ne-a învățat ceva, atunci acel ceva e că extinderea guvernării (prin înființarea de noi ministere de pildă), nu reprezintă soluția.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *