O analiză publicată de Institut Montaigne subliniază apariția unor vulnerabilități ale sistemului financiar al Uniunii Europene, însă atrage atenția asupra riscului unor concluzii pripite, generate de o paralelă inadecvată cu criza din 2008 și care ar putea neglija riscurile economice reale ale perioadei actuale.
Pentru a înțelege intensitatea riscului, spune economistul Eric Chaney, trebuie să analizăm cauza comună a diferitelor manifestări, particularitățile acestora, dar și contextul financiar global.
Pe 22 septembrie, Comitetul European pentru Risc Sistemic (CERS) și-a exprimat îngrijorarea privind reapariția unor „vulnerabilități în sistemul financiar al Uniunii Europene”.
Paradoxal, primele semne ale acestora au apărut la periferia Uniunii Europene: de curând, Banca Angliei a intervenit pe piața obligațiunilor guvernamentale cu 65 miliarde de lire sterline pentru a preveni un „risc tangibil pentru stabilitatea financiară a Regatului Unit”.
Tot la finalul lunii septembrie, un alt semnal a venit din Elveția, unde valoarea creditelor s-a deteriorat brusc, Credit Suisse fiind una dintre cele 30 de bănci listate de Consiliul pentru Stabilitate Financiară, (FSB).
În contextul unei crize suverane latente în Regatul Unit și al uneia în Italia, după alegerea coaliției conduse de Giorgia Meloni, riscul falimentului amintind de precedentul Lehman Brothers, cu rădăcini în Europa de data aceasta, a început să agite piețele financiare.
Creșterea ratelor dobânzilor la un nivel nemaiîntâlnit din 2007 evidențiază fragilitățile sistemului. Principalul factor determinant al creșterii ratelor dobânzilor este bine documentat: Rezerva Federală, Banca Angliei și BCE au recunoscut lent amploarea și durata creșterii inflației cauzate de perioada postCovid și amplificate în mare măsură de utilizarea gazului de către Rusia ca armă politică.
Cu toate acestea, riscul unei crize sistemice este redus, susține autorul. Criza sistemică apare atunci când cei mai importanți actori de pe piețele financiare își curăță simultan bilanțurile activelor a căror valoare a căzut brusc. Nu asistăm astăzi la ceea ce a dus la prăbușirea sistemului financiar în 2008, când creditele ipotecare americane nu aveau nicio șansă să fie rambursate, odată ce prețul locuințelor începuse să scadă.
În plus, criza din 2008 a dus la crearea unui sector financiar mai rezistent la șocuri. Dacă cele mai fragile bănci europene din rândul celor enumerate de FSB nu par să fie în măsură să genereze riscuri sistemice, acest lucru se datorează înăspririi normelor prudențiale elaborate la nivel mondial și controlulului strict al acestora de către autoritățile de supraveghere.
Criticate deseori pentru complexitatea și costul fix al capitalului, regulile Basel III și consolidarea capitalului celor mai mari instituții sub egida FSB și-au demonstrat până acum eficacitatea. Este adevărat, e posibil ca acestea să aibă un cost ridicat în ce privește reducerea unor oportunități de finanțare a economiilor, însă prețul plătit pentru reducerea unui posibil risc sistemic ar fi și mai mare.
Cu toate acestea, ar fi imprudent să susținem cu certitudine că reglementarea consolidată ne protejează de orice tip de viitoare crize financiare.
Deși este mai ușor să cauți soluții pentru a preveni un război deja încheiat decât să te gândești cum să reacționezi la următorul, trebuie să recunoaștem faptul că s-au făcut progrese mari în reducerea riscurilor unei crize bancare sistemice legate de datoria excesivă a gospodăriilor.
Dar la nivel macroeconomic riscurile financiare sunt în creștere. În Europa, lipsa producției de energie în această iarnă va provoca în mod inevitabil o recesiune mai gravă în țările dependente de gazul rusesc. Este afectată mai ales piața energiei în sine, unde volatilitatea prețurilor a cauzat deja falimentul grupului german Unper (ex E.ON), naționalizat de guvernul federal datorită poziției sale sistemice pentru furnizarea de energie electrică, și, în sens mai larg, companiile din sectoarele mari consumatoare de energie.
Băncile și sistemul financiar sunt mai puțin implicate în mod direct, însă ce este rău pentru economie este, de asemenea, rău pentru bănci, care, în Europa, asigură două treimi din finanțare prin împrumuturile acordate gospodăriilor și întreprinderilor. În plus, după cum ne arată situația din Marea Britanie, creșterea rapidă a ratelor pe termen lung reduce solvabilitatea fondurilor de pensii și a societăților de asigurări de viață.
În acest context, marcat de îndatorare ridicată și de riscuri în creștere specifice Europei, Consiliul European avertizează asupra unui risc sistemic. Avertismentul acestuia trebuie ascultat. Cu atât mai mult cu cât exemplul englezesc arată că piețele financiare își iau în serios rolul de sirenă de alarmă.
Sursa: Institut Montaigne
