Au mai rămas doar câteva zile până la mult așteptatul congres al PNL, iar strategia liberalilor din jurul premierului Cîțu pare a da roade. Singurul obiectiv major al lui Florin Cîțu în această perioadă este legat de evitarea cu orice preț a căderii guvernului. Pentru a avea șanse de reușită în fața lui Ludovic Orban, Cîțu trebui să intre în congresul PNL în calitate de premier cu puteri depline. După momentul congresului, lucrurile s-ar putea schimba în relația cu partenerul fugar din coaliție, USR-PLUS.
USR-PLUS, la masa negocierilor după congrese
Tergiversarea rezultatului moțiunii de cenzură prin apelul la CCR reprezintă o tactică prin care Florin Cîțu este ajutat în congresul PNL. Dar moțiunea nu poate fi amânată la nesfârșit, astfel că, chiar dacă iese câștigător în cursa internă, Cîțu va trebui să se confrunte cu ea sau să reia negocierile cu USR-PLUS. Știm că războiul dintre PNL și USR-PLUS nu este unul chiar total. Cei de la USR-PLUS au de împărțit lucruri cu premierul Cîțu și nu cu întreg PNL-ul. De altfel Barna, Cioloș & Co au lăsat o portiță deschisă pentru o eventuală negociere cu PNL. Totodată, singura majoritate politică posibilă este exact cea rezultată din alegerile parlamentare din 2020, respectiv o alianță între PNL, USR-PLUS și UDMR. Orice altă combinație aritmetică este însă și aproape sigur, sinucigașă din punct de vedere politic. Pentru PNL, un guvern minoritar nu este sustenabil pe termen lung și are șanse minime de a prinde în picioare alegerile din 2024. Așadar, singura variantă o reprezintă negocierea cu USR-PLUS după congresele celor două formațiuni. Cum ar putea arăta însă această negociere post-congrese PNL și USR-PLUS?
O primă variantă ar fi ca PNL și USR-PLUS să se așeze la masa negocierilor și să discute despre reprimirea portofoliilor deținute anterior de USR-PLUS și care au trecut acum la PNL în regim de interimat. În acest scenariu, USR-PLUS se întoarce la guvernare, călcându-și pe orgoliu și își reia portofoliile anterioare. Eventual, Florin Cîțu oferă garanții că nu va mai propune spre remaniere și alți miniștri USR-PLUS fără respectarea protocolului, adică fără consultarea liderilor USR-PLUS. Deși plauzibil, acest scenariu i-ar face pe cei de la USR-PLUS să arate ca niște amatori. Tot scandalul politic declanșat după demiterea lui Stelian Ion nu ar avea aproape nici un sens. Singurul câștig al USR-PLUS ar fi legat de reîntoarcerea la putere și preluarea portofoliilor, episodul crizei politice fiind doar unul al încordării mușchilor.
Cealaltă variantă ar fi demisia premierului Florin Cîțu, care în acest scenariu ar rămâne doar președintele PNL, atingându-și acest obiectiv. În cazul în care Cîțu pierde cursa internă, zilele sale în fruntea guvernului sunt oricum numărate. Dar în cazul unei victorii în congres și a unei intransigențe afișate de USR-PLUS, Cîțu ar fi nevoit să facă un pas în spate și asta nu pentru că și-ar dori el cu orice preț. Oamenii din jurul lui Cîțu l-ar putea forța pe acesta să facă un pas în spate pentru a nu risca pierderea completă a guvernării. La urma urmei partidul vine înaintea individului. Liberalii care nu vor dori să riște pierderea guvernării până în 2024, nu vor privi cu ochi buni un guvern minoritar și l-ar putea forța pe Cîțu să cedeze scaunul de la Palatul Victoria. Din acest punct de vedere și cei de la USR-PLUS s-ar afla într-o poziție mai bună de a negocia revenirea la guvernare. În felul acesta USR-PLUS își atinge obiectivul – îndepărtarea lui Cîțu din fruntea guvernului și PNL rămâne la guvernare, dar cu un alt premier liberal. Singurul care ar pierde în acest caz, ar fi Florin Cîțu, însă acesta s-ar putea consola cu calitatea de președinte al PNL.

Oricine continua sa negocieze cu un mincinos penal este idiot. LOL
USR-PLUS nu poate reveni la masa negocierilor cu Florin Citu premier, individul este deosebit de periculos, nu numai pentru USR-PLUS ,ci și pentru tara, are același comportament pe care l-a avut Dragnea când i se umflase capul și lua decizii incredibile, cum face Citu acum când susține ca dacă se schimba compoziția politica a guvernului, el ca premier nu poate pica!
USR-PLUS nu va ma trata niciodată cu Citu, categoric!