În ultimele luni, USR a înregistrat înfrângere după înfrângere pe scena politică din România, iar Cătălin Drulă, președintele partidului, este aproape să fie lipsit de credibilitate după ce a lansat mai multe acuzații false la adresa coaliției de guvernare. Atacurile politice pregătite de USR au fost blocate inclusiv de instituțiile europene, care în ultima perioadă au apreciat eforturile făcute de actualul Guvern.
Legile justiției și MCV
Pe data de 18 noiembrie 2022, Cătălin Drulă își anunța electoratul că un raport al Comisiei de la Veneția critica legile justiției propuse de Guvernul României. „Comisia a verificat doar o parte din modificările la aceste legi și le-a desființat”, scria liderul USR pe rețelele de socializare.
O săptămână mai târziu, Comisia Europeană a publicat primul MCV pozitiv pentru România în care arăta că acel raport al Comisiei de la Veneția aprecia progresele înregistrate de România în domeniul justiției. Tocmai pe baza acelui raport, Comisia Europeană a decis ridicarea MCV pentru țara noastră. Prin urmare, dacă Comisia de la Veneția ar fi criticat legile justiției, așa cum afirmă liderul USR, atunci România era monitorizată în continuare prin MCV.
„Comisia consideră că progresele înregistrate de România în cadrul MCV sunt suficiente pentru a îndeplini angajamentele asumate de România în momentul aderării sale la Uniunea Europeană”, spune CE în MCV-ul din 2022.
Eliminarea MCV pentru România este o lovitură dură pentru USR, deoarece demonstrează că România nu mai are mari probleme cu corupția și înregistrează progrese. Ridicarea MCV desființează toate discursurile despre corupția din România, iar USR este marele perdant, după ce și-a făcut atâtea campanii electorale cu mesaje anti-corupție.
Totodată, USR a vorbit obsesiv în ultimele luni despre corupția din România cu scopul de a bloca intrarea țării noastre în spațiul Schengen. Strategia USR-iștilor era aceea de a denigra actualul guvern dincolo de granițele țării pentru a atrage voturi negative. Olanda, unde premier este Mark Rutte, cel care în 2020 făcea campanie electorală pentru USR, a anunțat de mai multe ori că nu e dispusă să ne primească în Schengen.
Moțiuni simple fără speranțe
Toate moțiunile simple depuse de USR au fost respinse de Parlament. USR a pierdut împotriva miniștrilor Virgil Popescu, Lucian Bode, Cătălin Predoiu, Tanczos Barna. Împotriva ministrului Popescu, USR-iștii au depus două moțiuni simple, ambele respinse, și au arătat că opoziția nu e capabilă să construiască nicio reacție.
În urmă cu două săptămâni, USR a anunțat că vrea o moțiune simplă și împotriva ministrului Adrian Câciu. Probabil USR-iștii nu s-au săturat de atâtea înfrângeri și vor să demonstreze în continuare că nu au nicio șansă împotriva coaliției de guvernare. Jocul de imagine pe care îl încearcă liderul USR, Cătălin Drulă, va deveni nociv pentru partid, deoarece electoratul își poate pierde încredere într-un partid incapabil să construiască o opoziție solidă. USR nu colaborează cu cei din AUR, care sunt al patrulea partid din Parlament. Prin urmare, chiar USR-iștii sunt cei care împiedică formarea unei opoziții puternice.

Acuzații false din disperare
USR-iștii au trecut la acuzații false, care au fost imediat demontate de diferite instituții. Cătălin Drulă și colegii săi au acuzat o achiziție suspectă în cazul BMW-urilor cumpărate de Poliția Română. În același timp, chiar Cătălin Drulă a semnat contractul de achiziție pentru aceste mașini dedicate exclusiv Poliției. De asemenea, USR-istul Cristian Ghinea, fost ministru, a avut și el un rol în această achiziție, după ce a aprobat finanțarea cu bani europeni. După ce au semnat documentele, USR-iștii au început să acuze că Ministerul de Interne ar fi încălcat legea în acest caz. Niciun parchet nu a găsit vreo dovadă că s-ar fi comis o infracțiune. Adevăratul obiectiv al USR-iștilor era acela de a reveni la discursul anti-corupție pentru a bloca intrarea României în Schengen.
USR a avut un întreg război cu ministrul Lucian Bode, iar toate atacurile erau construite pe atacuri politice. USR l-a acuzat de plagiat pe Lucian Bode, deși Universitatea Babeș-Bolyai a precizat că ministrul de interne nu are un doctorat plagiat.
USR a pierdut și capacitatea de a organiza proteste. În urmă cu câteva zile, USR a ieșit în Piața Victoriei și a anunțat: „Ciucă, Ciolacu, oamenii vă cer demisia!”. La protestul USR erau circa 20 de persoane, toți membri de partid. Nici jurnaliștii nu mai sunt interesați de jocurile de imagine și evită aceste proteste false care nu reprezintă pe nimeni.
În cele mai recente sondaje, PSD și PNL sunt principalele două partide din România. Aproape 60% din electorat are încredere în aceste două partide și le-ar vota la următoarele alegeri din 2024. USR are de partea sa doar 9% din electorat, un rezultat mai slab chiar și decât în 2016, când partidul a candidat pentru prima dată.
În același timp, coaliția de guvernare a decis mărirea pensiilor de la 1 ianuarie 2023 și oferirea unor ajutoare sociale pentru pensionari, pentru a-i ajuta să treacă peste această perioadă dificilă. Cât timp USR-iștii au fost la guvernare în 2021, nu au făcut nicio propunere pentru mărirea pensiilor și au introdus un prag de 9,4% din PIB pentru bugetul pensiilor, astfel încât să limiteze veniturile pensionarilor în viitor.
