Anatol Şalaru, fost ministru al Apărării a declarat luni, în emisiunea Proiect de Ţară: România, de la Prima News TV, că unica soluţie pe care o au astăzi şi crede că şi Europa e timpul să înţeleagă aceste lucru, este că teritoriul românesc de peste Prut trebuie să se unească cu România, fiindcă altă soluţie nu există.
„Unica soluţie pe care noi o avem astăzi şi cred că şi Europa e timpul să înţeleagă că teritoriul românesc de peste Prut trebuie să se unească cu România, fiindcă altă soluţie nu există. Ori, peste 10 sau 15 ani R. Moldova trebuie dusă la azilul de batrâni, fiindcă nu va mai avea cine să lucreze să plătească impozite. Tineretul pleacă, eu cunosc situaţia dintr-un partid politic pe care l-am condus, la Organizaţia de Tineret veneau la şedinţei 300 sau 400 de tineri. Acum, 90% din ei au plecat din ţară”, a spus Şalaru, potrivit news.ro.
Fostul ministru a precizat că „România este principala ţară care a ajutat R. Moldova”.
„Cetăţenii de acolo ştiu acest lucru, procentul unioniştilor a crescut în proporţie geometrică, cu câţiva ani în urmă era 4 sau 5% pentru unire, acum minimum 40 sunt pentru unire cu România. Oamenii, inclusiv şi ruşii văd unica soluţie prin unirea cu România”, a spus Anatol Şalaru.
