Cântăreața Andreea Antonescu a făcut primele declarații pentru a lămuri ce s-a întâmplat miercuri seară, când poliția a ajuns la locuința din Iași a lui Ștefan Manolache, de unde solista ar fi sunat să anunțe că este sechestrată.
Andreea Antonescu susține că nu a fost vorba nicio secundă de vreo răpire, ci că totul a fost un accident din cauza unui copil care butona telefonul.
„V-aș da bună dimineața, dar am făcut-o deja în jurul orei 7 cu un story, care probabil relata așa, dacă puteați citi printre rânduri, că nu am fost deloc sechestrată. Aseară am trecut printr-o experiență stranie. Ideea e în felul următor: nu am fost sechestrată. Aseară eram acasă cu Ștefan Manolache, asta din dorința noastră de a nu mai apărea atât de mult în story-uri. (…) Au venit cu copii în vizită. Ștefan a scos telefonul de firmă și copilașul a început să butoneze. A butonat la 112, iar pe fundal s-a auzit că subsemnata voia să plece la mașină, pentru că nu mai aveam țigări. Ștefan a considerat că am fumat prea mult, iar eu mă rugam să-mi dea cheile. Nu-mi găseam nici cheile de la casă. Autoritățile și-au făcut datoria și au venit imediat și au considerat că e vorba despre un sechestru. Partea bună a fost că nu a fost că nu era niciun sechestru, partea mai puțin bună este că trebuie să plătesc o amendă’, a spus Andreea Antonescu, conform viva.ro.
Artista a fost amendată de polițiștii ieșeni după ce a sunat azi noapte la 112 și a anunțat că este sechestrată într-un apartament din Copou, iar apelul s-a dovedit în cele din urmă a fi fals.
„Astăzi, în jurul orei 00:30 am fost sesizaţi de către o femeie de 37 de ani, din Bucureşti cu privire la faptul că ar avea un conflict cu iubitul său într-un imobil de pe raza Municipiului Iaşi. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate nu se confirmă. Femeia a negat faptul că a efectuat apelul şi a declarat nicio problemă. În consecinţă, aceasta a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 4000 de lei, conform O.U.G nr. 34/2008 pentru apelare nejustificată a numărului unic de urgenţă”, a informat Poliția.
