Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita a anunţat miercuri că aproximativ 1.600 de gospodării, din 8 sate, au rămas fără curent electric din cauza ninsorii abundente care a afectat mai multe posturi de transformare.
Conform ISU, sunt nealimentate cu energie electrică 17 posturi de transformare din localităţile Bodogaia, Secuieni, Uilac, Săcel, Eliseni, Şoimuşu Mic, Vidacut, Şoimuşu Mare, fiind afectaţi 1.585 de utilizatori.
Echipele distribuitorului de energie electrică acţionează în teren pentru remedierea defecţiunilor.
