Gheorghe Flutur a declarat miercuri, în urma negocierilor cu cei de la USR, că discuțiile pentru formarea Guvernului vor continua și nu s-au luat încă decizii. Vor avea loc, de asemenea, discuții și cu cei de la PSD, a mai explicat Flutur.
„Pragmatici fiind, trebuie să vedem ce nu a funcționat, de ce s-a spart această coaliție și asta a fost problema pe care am ridicat-o eu pentru a putea îndrepta dacă vrem să plecăm la drum, să ne asumăm ce n-a mers. Coaliția ar fi trebuit să fie locul unde au dezbateri, chiar și tensionate și să fie lăsat Guvernul să funcționeze și tensiunile să nu fie duse în Guvern.
Discuțiile au fost binevenite, sănătos e să pui lucrurile pe masă și să învățăm din greșeli și să mergem înainte.
Timpul este extrem de scurt. Dincolo de problema foarte gravă cu pandemia, facturile, PNRR-ul, sunt lucruri care înseamnă bugetul pentru anul 2021 și noi trebuie să găsim o soluție în perioada imediat următoare. A fost o primă rundă de discuție. Vom avea și cu PSD discuții. Cred că va urma și a doua rundă de negocieri cu cei de la USR și sperăm să găsim soluția cea mai potrivită”, a declarat Gheorghe Flutur.
Amintim că din echipa de negociere a PNL fac parte Florin Cîțu, Dan Vîlceanu, Rareș Bogdan, Lucian Bode, Gheorghe Flutur și Iulian Dumitrescu. Aceștia au mandat să discute formarea unei alianțe atât cu PSD cât și cu USR, potrivit unei decizii luate marți seara în ședința Biroului Executiv.
