Skip to content
Societate

Arme și muniție trimise din Spania în România, prin curier. Peste 100 de percheziții făcute de Poliție

Politia Română

Poliţiştii de la arme, explozivi şi substanţe periculoase efectuează percheziţii, marţi, la o persoană bănuită că ar fi importat prin curierat, de pe teritoriul Spaniei, arme neletale şi muniţie supuse autorizării, pe care le-ar fi comercializat către 105 persoane domiciliate în mai multe judeţe, fără a obţine autorizările prealabile impuse de lege.

„Poliţiştii din cadrul structurilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase, sprijiniţi de alte structuri cu atribuţii pe linia poliţiei judiciare, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – IGPR, pun în executare 100 de mandate de percheziţie domiciliară, într-un dosar penal instrumentat la nivelul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă calificată”, informează IGPR.

Activităţile au loc în 35 de judeţe, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, cu implicarea poliţiştilor din cadrul structurilor arme, explozivi şi substanţe periculoase, ordine publică, investigarea criminalităţii economice, investigaţii criminale, criminalistică şi acţiuni speciale, beneficiind şi de sprijinul structurilor teritoriale de jandarmi, informează agerpres.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *