Skip to content
Politică

Aurescu, despre legea minorităților din Ucraina: Am avut o discuție foarte bună cu omologul meu ucrainean. Am convenit să lansăm un proces de consultare

Inquam Photos / George Călin

România are nemulţumiri faţă de legea minorităţilor adoptată de Rada Ucrainei şi continuă să discute cu autorităţile din ţara vecină, a spus ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu.

„Am avut o discuție foarte bună (n.r. – miercuri) cu omologul meu ucrainean. Și am convenit împreună să lansăm un proces de consultare care să includă și discuții la nivel de experți dar și o întâlnire în perioada imediat următoare între noi, între miniștrii de Externe. Chiar și astăzi am discutat prin mesaje cu colegul meu ucrainean pentru a pune în aplicare această decizie de a lansa acest proces de consultări. În mare, cred că este un semnal pozitiv faptul că avem deja un proces care este în desfășurare și sper ca, în perioada următoare, să avem și rezultate. Evident, le vom anunța”, a declarat Aurescu la tvr.ro.

După ce a fost adoptată de Legislativul de la Kiev, acum o lună, Legea minorităților a generat o reacție promptă a președintelui României. Klaus Iohannis l-a sunat pe Volodimir Zelenski și a cerut identificarea de soluții, astfel încât comunitatea românească din Ucraina să beneficieze, în oglindă, de aceleași drepturi de care se bucură comunitatea ucraineană din România.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *