Lucrurile par că încep să revină la normal în România, mai ales după ce o serie de relaxări ale restricțiilor au fost aplicate începând chiar cu weekendul care tocmai s-a încheiat, după ce numărul de cazuri noi de coronavirus și cel al deceselor au intrat într-un trend descendent.
Însă, greul abia acum începe, este de părere sociologul Alfred Bulai. Directorul departamentului de sociologie la Școală Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a explicat că, atât în România, cât și în alte state din UE și SUA vor urmă crize economice și sociale, că urmare a măsurilor luate de clasa politică în perioada pandemică.
„Dacă cineva rămâne fără casă, rămâne glumă povestea cu coronavirus„, susține Alfred Bulai.
Sociologul este de părere că e greu de spus dacă premierul Florin Citu va rezistă în fruntea Executivului și peste un an de zile.
„Criză economică abia începe, se va resimți în timp și e greu să spui acum că domnul Florin Citu va fi premier peste un an de zile. Se adună foarte multe nemulțumiri, crize și riști să fii într-o până de curent.
Ați văzut că a stat în cumpăna din cauza crizei politice generate de demiterea lui Vlad Voiculescu, tocmai pentru că n-a știut că politician să o evite cu mult înainte. Putea să facă asta. Ceea ce a fost cu Vlad Voiculescu nu a fost o criză reală, însă poate fi generată o criză reală dacă ai niște crize legate de reacțîi ale populației„, este de părere sociologul.
Acesta crede că întreagă omenire va fi marcată de dificultăți financiare, dar și de proteste. „Vom avea în toată Europa criză economică și mișcări sociale, și în SUA, nu vorbim doar de România. Când se va termină cu pandemia, atunci lumea care nu se va simți foarte bine din punct de vedere economic o să înceapă să se întrebe ce s-a întâmplat în toată această perioada și de ce. Politicienii de opoziție din toate aceste țări vor veni primii și îi vor acuză pe politicienii care sunt la conducere în acest moment.
Dacă cineva rămâne fără casă, rămâne glumă povestea cu coronavirusul. Dacă cineva ajunge în stradă că a pierdut casă pentru că n-a mai plătit creditul după ce s-a luat după Guvern și a amânat un an, și nu s-a mai angajat, atunci să știți că acea persoană va da cu pumnul în masă pentru că nu mai are de pierdut așa mult. Aceste lucruri se vor întâmplă și în România și peste tot. Vor fi schimbări în timp.
Problemele serioase o să înceapă abia de-acum încolo, pentru că anul trecut a fost anul cadourilor„, a explicat Alfred Bulai pentru Ziare.com
De cealaltă parte, însă, premierul anunță vineri, 14 mai, că economia va crește în 2021 peste estimările de la începutul anului, în condițiile în care bugetul pe acest an a fost realizat pe o creștere PIB de 4,3%.
„Pregătim economia pentru perioada post – pandemie. Creșterea economică în 2021, de care vor beneficia toți românii, o să fie peste toate estimările de la începutul anului. Va garantez.„, a scris Florin Citu pe Facebook.
De altfel, FMI a anunțat în aprilie o prognoza de creștere de 6% pentru România, față de 4,6% la prognoza din octombrie 2020.
La rândul ei, Comisia Europeană a publicat recent prognoza de primăvară, în care estimează un avans al PIB cu 5,1% în 2021, respectiv cu 4.9% în 2022.
