Skip to content
Politică

Avertismentul care pune pe jar întreaga lume: ”Nimeni nu este în siguranţă”!

www.cryptocoinsnews.com

Multitudinea de atentate care au avut loc în noaptea de Anul Nou, în Turcia, China şi Filipine, reprezintă un puternic semnal de alarmă.

Astfel, se transmite, în clar, scris cu sânge, acelaşi mesaj trecut de la o generaţie de terorişti la alta: nicăieri, nimeni nu este în siguranţă, oricât de ample şi profesioniste ar fi măsurile de securitate, fie chiar şi extrem de dure cum sunt cele existente acum.

Citiţi şi TEROARE în Turcia. Un nou atac armat a avut loc

Iar ţintele vor fi în continuare – poate de acum înainte cu prioritate – oraşele turistice şi locaţiile unde se presupune că printre victimele potenţiale vor fi şi turişti străini. Al doilea semnal, la fel de limpede, este că revendicările terorismului jihadist încep să se coreleze cu agende politice, susţinând mişcări independentiste sau autonomiste. Poate acest din urmă aspect ar putea fi noutatea operaţionlă pe care să mizeze planificatorii mişcărilor teroriste.

„Foarte interesant şi logic în acelaşi timp deoarece, cel puţin pentru o perioadă destul de lungă de timp, acordul de pace din Siria propus şi care va fi aplicat în forţă de Rusia, Turcia şi Iran, obligă celulele teroriste încă existente şi operaţionale pe teritoriul a ceea ce fusese proclamat drept Califat să-şi găsească rapid o formulă de ieşire”, susţine jurnalistul Cristian Unteanu.

De aici, întrebarea logică: în ce direcţie o vor lua? O parte se vor deplasa în Turcia, eventual promiţând susţinere pentru celulele PKK. Altele este foarte posibil să încerce să folosească zonele de refugiu mai vechi din Liban, mizând pe legăturile de cooperare tradiţionale cu Hezollah sau, în teritoriu palestinian, cu cei din Hamas.

Dar teama majoră a serviciilor de informaţii din lumea occidentală şi a celor ruseşti totodată, este că multe dintre aceste celule teroriste se vor „sparge” pe alte două linii, urmând retragerea spre caselele lor a „luptătorilor străini”. În direcţia Ceceenia sau Daghestan sau înspre ţările Europei occidentale, adică în zonele de provenineţă majoritară a miilor de luptători de acum cu experienţă în zone de luptă şi care sunt obligaţi să-şi găsească foarte rapid un refugiu. Alte zone sigur ar putea fi Afganistanul, Pakistanul, Somalia, Ciadul, Nigeria. Libia, Egipt.

Citiți AICI întregul articol semnat de jurnalistul Cristian Unteanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *