Centrul Iinfotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat joi că pe tronsonul kilometric 105 (localitatea Dragalina, jud. Călăraşi) – 212 (municipiul Constanţa) al autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, din cauza ceţii, vizibilitatea este redusă, pe alocuri, sub 100 de metri.
De asemenea, ceaţă este semnalată şi pe întreg tronsonul autostrăzii A4 Ovidiu-Agigea.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să circule cu foarte mare atenţie şi cu viteză redusă, să folosească luminile de întâlnire şi fiecare manevră să fie efectuată numai după o temeinică asigurare, pentru a putea evita producerea de accidente rutiere.
