Fostul președinte Traian Băsescu iese în față cu un discurs dur pentru prim-ministrul Mihai Tudose și ministrului de Interne, Carmen Dan în scandalul din jurul Poliției Române.
Astfel, Băsescu i-a transmis premierului, în primul rând, să se comporte în concordanță cu poziția pe care o ocupă și nu ca ”un găinar de Brăilița”, considerând că este necesară cererea instituțională a revocării șefei MAI, fără ”umilirea ministrului” însă. În plus, fostul președinte afirmă că jocurile politice de la vârful Partidului Social Democrat (PSD) pot afecta instituțiile vitale ale statului.
”Fiţi prim-ministru, domnule Tudose, nu găinar de Brăiliţa. Cereţi instituţional revocarea ministrului Carmen Dan şi închideţi jocul. Fără umilirea ministrului internelor, fără jocuri politice pe seama Poliţiei Române. La consecinţele mutării bătăliei politice din PSD pe spinarea Poliţiei Române v-aţi gândit, domnule prim-ministru? Dar tu, Dragnea, te-ai gândit? Nemernicilor, sunteţi în stare să distrugeţi instituţii vitale ale statului în setea voastră de putere”, a scris Băsescu pe Facebook, conform Digi24.ro.
Mai mult decât atât, Traian Băsescu consideră că umilirea unui ministru de dragul războiului cu șeful Camerei Deputaților este un gest neadecvat prim-ministrului, cu atât mai mult cât membrul cabinetului său este femeie: „A da bătălia cu Dragnea prin umilirea unui ministru nu este demn pentru un prim-ministru. Iar dacă acel ministru este femeie, jocul umilinţei vă descalifică iremediabil. Un prim-ministru are instrumentul instituţional al solicitării de revocare adresată Preşedintelui României”.
În încheiere, fostul președinte i se adresează ministrului de Interne, Carmen Dan, sfătuind-o să își dea demisia, oferind astfel o lecție.
„Doamnă ministru Carmen Dan, daţi o lecţie lui Dragnea şi lui Tudose şi demisionaţi. Aceşti doi politicieni vă folosesc în bătălia lor dusă la cel mai jos şi stupid nivel. Arătaţi-le că din trei, singurul bărbat sunteţi dumneavoastră. Demisionaţi, doamnă”, spune Băsescu.
