Skip to content
Politică

Băsescu, urmărit penal într-un nou dosar. Mărturia femeii care l-a înfundat pe fostul preşedinte

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, este urmărit penal într-un nou dosar, pentru abuz în serviciu contra persoanei, la cererea Parchetului General.

Dosarul ar fi fost format în urma plângerii Ioanei Preda, informează antena3.ro.

„Am trăit într-un beci, pentru că nu am avut unde să mă duc. Primăria Sectorului 4 nu are case, pentru că Primăria Capitalei nu distribuie case. Ei semnează decizii de retrocedare şi noi locuim pe stradă”, a afirmat Ioana Preda.

Totodată, Ioana Preda a declarat că a fost evacuată din casă în urmă cu doi ani şi că, de 12 ani, se luptă în instanţă pentru a-şi face dreptate.

„Am stat la un om de bine care m-a lăsat să-mi bag sacii de îmbrăcăminte în beci şi am stat acolo cu soţul(…). Am făcut prima plângere la Sectorul 4 şi a durat câţiva ani de zile. Am văzut că s-a dat neînceperea urmăririi penale şi atunci am făcut plângere şi la Sectorul 5, pentru că aparţinea Primăria Capitalei de Sectorul 5”, a mai spus Ioana Preda.

„Mi s-a comunicat că domnul Băsescu nu poate fi urmărit, pentru că este preşedinte. I s-a dat neînceperea urmăririi penale, iar în 2013 am fost evacuată (…). Nu mă miră nimic în ţara noastră în momentul de faţă”, a conchis Ioana Preda, potrivit antena3.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *