Skip to content
Politică

Băsescu, vești proaste de ziua lui: nepotul său rămâne sub control judiciar

aghiuta.com

Nepotul fostului președinte Traian Băsescu rămâne sub control judiciar pe cauțiune în dosarul în care a fost trimis în judecară pentru trafic de influență.

Curtea de Apel București a admis contestaţia formulată de DNA împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti, care marţi a respins cererea procurorilor de menţinere a măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune dispusă prin ordonanţa din data de 17.06.2015 a aceluiaşi parchet faţă de inculpatul Dragoş Băsescu, revocând măsura preventivă.

”Constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune impus inculpatului Băsescu Dragoş prin ordonanţa din data de 17.06.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune impus inculpatului Băsescu Dragoş prin ordonanţa din data de 17.06.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie până la următoarea verificare. În temeiul art. 242 C.p.p. respinge, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune formulată de inculpatul Băsescu Dragoş”, arată decizia Curții de Apel București, citată de b1.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *