Skip to content
Economie

BNR a majorat prognoza de inflaţie la 16,3%. Mugur Isărescu: Sunt 9 țări UE cu o inflație mai ridicată decât noi, inclusiv din zona euro

Inquam Photos / George Călin

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 16,3% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 11,2% pentru sfârşitul anului viitor, potrivit datelor prezentate luni de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

BNR estima în august 2022 o inflaţie de 13,9% pentru finalul anului şi de 7,5% pentru 2023. De asemenea, banca centrală anticipa în mai 2022 o inflaţie de 12,5% pentru sfârşitul acestui an şi de 6,7% pentru anul viitor, relatează Agerpres.

Conform băncii centrale, rata anuală a inflaţiei IPC este proiectată să urmeze o traiectorie uşor ascendentă până la sfârşitul anului viitor, iar ulterior să se corecteze în ipoteza disipării graduale atât a şocurilor de ofertă, cât şi a presiunilor din partea cererii agregate.

În scenariul de bază, tendinţa descendentă va fi întreruptă temporar în trimestrul III 2023, odată cu ieşirea din vigoare a măsurilor de plafonare a preţurilor la bunurile energetice, cu impact la nivelul ratei anuale a inflaţiei IPC timp de 4 trimestre.

Ulterior, la finele trimestrului III 2024, convergenţa către ţinta de inflaţie este prevăzută a fi una rapidă, având ca resort principal efecte de bază extrem de favorabile.

În prezentare se menţionează că extinderea schemei de plafonare după 31 august 2023 sugerează, la prima vedere, un nivel al indicatorului la finele anului 2023 cu circa 4,1 puncte procentuale sub nivelul indicat de scenariul de bază şi, în plus, o traiectorie neîntrerupt descendent.

România, pe locul 10 în UE în privința inflației

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, susține că România este pe poziția a zecea în ceea ce privește inflația, situația fiind una mult mai bună decât în urmă cu trei ani.

Este bine să comparăm situația din România și cu ce se întâmplă în lume. Și deocamdată haideți să ne comparăm cu ce vedem în Europa.

Am pus aici situația din 2019, când România era ”campioană” nefericită, cu cea mai mare rată a inflației. Pe parcursul a mai puțin de trei ani ne-am îmbunătățit situația comparativ, nu față de noi. Inflația a continuat să crească și acesta este un lucru nefericit, dar comparativ cu alte țări europene suntem pe poziția a zecea. Avem nouă țări care sunt cu inflație mai ridicată decât noi, inclusiv țări din zona euro.

De ce spun zona euro? Pentru că mulți cred că dacă ai intrat în zona euro ai scăpat de inflație. Uite că nu se dovedește a fi adevărat. Dacă am lua și luna octombrie, cu evoluția din luna octombrie, cred că ne-am îmbunătăți situația.

Mai observăm că la această temperare relativă a creșterilor de prețuri, alături de petrol, au mai contribuit și piețele metalelor de bază, alimentelor și îngrășămintelor, unde s-a constatat o anumită detensionare.

Prețurile producției industriale de pe piața internă sunt la niveluri foarte mari. Mai devreme sau mai târziu ele se transmit în prețurile de consum, dar observăm aici în ultimele luni o ușoară calmare a majorărilor de preț”, a declarat Guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, citat de antena3.ro.

Acesta a vorbit și despre nivelul ROBOR.

Am venit cu rata de politică monetară, treptat, fără mișcări brutale, în sus, ne-am apropiat în prezent de grupul țărilor Cehia și Polonia, dar nu ne comparăm cu Ungaria, pentru că ei trebuie să facă față unei crize valutare. Credem că a fost o abordare mai bună! Am utilizat și celelalte trei instrumente de politică monetară.

O economie se conduce și cu frână, și cu accelerație, dar depinde cum folosești dozajul. Uneori este mai important decât instrumentul. Am mers gradual și am mai urmărit un scop, să dăm timp celor cu credite în lei să se obișnuiască cu noile niveluri de rată de dobândă și cu faptul că perioada dobânzilor negative este ceva depășit și că lumea intră într-un alt normal și trebuie să ne obișnuim cu el“, a spus Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *