Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a anunțat, joi, că va avea loc o ședință comună a guvernelor României și Bulgariei.
Potrivit ministrului, aceasta va avea loc la Craiova, în această primăvară.
„Am discutat împreună cu omologul meu și pregătirea următoarei ședințe comune de guvern a celor două state. E vorba despre a treia ședință comună de guvern. E un instrument extrem de important pentru promovarea cooperării bilaterale privilegiate dintre cele două țări”, a declarat Bogdan Aurescu, în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său bulgar, Daniel Mitov, informează Agerpres.
Ministrul de Externe al Bulgariei, Daniel Mitov, a avut, joi, consultări oficiale cu șeful diplomației române, Bogdan Aurescu.
