Skip to content
Europa

Bulgaria sărbătoreşte, pe 3 martie, Ziua Naţională

shutterstock

Bulgaria sărbătoreşte, pe 3 martie, Ziua Naţională, celebrând 145 de ani de la Eliberarea sa de sub dominaţia otomană. O serie de manifestări vor avea loc în capitala Sofia, dar şi în alte oraşe din ţară. Pe data de 3 martie 1878, a fost semnat Tratatul de pace de la San Stefano, care a pus capăt războiului ruso-turc din 1877-1878. 3 martie a fost declarată sărbătoare naţională în Bulgaria în anul 1990. Preşedintele ţării şi comandantul suprem al Forţelor Armate, Rumen Radev, şi vicepreşedintele Iliana Iotova vor participa la ceremonia de arborare a drapelului naţional al Bulgariei, la Monumentul Soldatului Necunoscut de la Sofia, unde vor aduce un omagiu memoriei celor care au murit pentru libertatea Bulgariei, potrivit rador.

Rumen Radev şi Iliana Iotova vor participa şi la ceremonia militară care va avea loc, vineri seară, în Piaţa Adunării Naţionale. Radev va primi onorul militar şi va susţine o alocuţiune. Ulterior, preşedintele va găzdui recepţia oficială cu ocazia Zilei Naţionale a Bulgariei, la Clubul Militar Central din Sofia. Prim-ministrul interimar, Gălăb Donev, va fi prezent la manifestările prilejuite de aniversarea Zilei Naţionale a Bulgariei pe Vârful Şipka. Donev va participa la celebrarea solemnă de pe Vârful Şipka, va primi onorul militar, după care va asista la slujba în memoria soldaţilor căzuţi la datorie, oficiată de Mitropolitul Grigorie de Veliko Tărnovo.

Premierul va rosti o alocuţiune cu ocazia Zilei Naţionale şi va participa la ritualul de depunere de coroane de flori la Monumentului Libertăţii. Ministrul interimar al apărării, Dimităr Stoianov, şi şeful Statului Major al Apărării, amiralul Emil Eftimov, vor participa la evenimentele solemne cu ocazia Sărbătorii Naţionale, organizate la Sofia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *