Invitat în studioul Puterea Știrilor, ministrul Energiei din R.Moldova, Victor Parlicov, a vorbit, printre altele, și despre unirea României cu R.Moldova. Întrebat când crede că acest ideal se va îndeplini, ministrul Victor Parlicov a declarat:
„Eu aș spune așa: unirea Republicii Moldova cu România se va produce prin integrare în Uniunea Europeană. După care, când aceste hotare – care există la moment, de infrastructură, de vamă, de roaming am înțeles că nu mai este între Republica Moldova și România – deci când aceste hotare vor dispărea în experiența de zi cu zi a oamenilor, atunci unirea politică și administrativă va fi deja o chestie mult mai ușoară. Din punct de vedere practic, astăzi, diferența de nivelul de viață, diferență de confort, experiența cetățeanului atunci când pleacă din R.Moldova și vine în România sau invers, este o experiență, din păcate încă destul de așa… deci nu se simte, nu este ca între Franța și Germania.
Deci Franța și Germania nu sunt un stat, dar experiența cetățeanului francez care vine în Germania și a cetățeanul german care vine în Franța este mult mai simplă decât în cazul hotarului care există între Republica Moldova și România. Așa că haideți să ne focusăm la moment pe ștergerea acestui hotar în experiența oamenilor, să aducem oamenilor valoare din această colaborare între autorități, între Republica Moldova și România, între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Să facem parte dintr-un spațiu comun informațional, telecomunicații, de infrastructură, de transport, energie și după asta, credeți-mă, că subiectul unirii politice va fi va avea cu totul altă nuanță, și aici și la București”.
