După ce rata de incidență a îmbolnăvirilor cu noul coronavirus a depășit pragul de 3 la mia de locuitori, Capitala este vizată începând de marţi de restricții pe care autoritățile le-au decis.
Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, a anunțat luni seara că pentru Bucureşti au fost luate următoarele decizii:
- Masca de protecție este obligatoriu a fi purtată atât în spațiile închise cât și în spațiile deschise;
- Unitățile de învățământ își vor desfășura activitatea în mediul online, în scenariul prevăzut de ordinul Ministrului Educației și Cercetării respectiv în „Scenariul Roșu”.
- Toate activitățile desfășurate în interior, în restaurante, cafenele, cinematografe, săli de spectacole, săli de jocuri de noroc sunt interzise.
Toate zceste măsuri sunt valabile pentru următoarele 14 zile, când se va face o nouă evaluare a situației în Capitală.
Conform autorităţilor, activitatea desfășurată în creșe și after-school-uri este permisă în continuare conform Ordinului comun al Ministrului Educației și Cercetării, al Ministrului Sănătății și al Ministrului Muncii și Protecției Sociale. De asemenea, desfășurarea activităților în învățământul superior va fi reglementată de senatul fiecărei universități, acestea având autonomie universitară.
