Președintele Asociației Colectiv GTG 3010, Eugen Iancu (tatăl tânărului în vârstă de 22 de ani, Mihai Alexandru, care și-a pierdut viața în tragedia din Colectiv), a acordat un interviu în exclusivitate redacției PSnews.ro, în care a vorbit despre contextul politic dramatic din România.
„Eu sunt un votant de dreapta de 26 de ani. N-am crezut vreodată că voi ajunge să votez cu PSD”
Într-un articol publicat de PSnews.ro, primarul interimar al Capitalei Răzvan Sava a fost surprins la brațul fostului edil Cristian Popescu Piedone, posesor al unuia dintre cele mai murdare dosare penale. Cu toate că instanța i-a respins candidatura acestuia de trei ori, Piedone a hotărât să se implice în campanie și să îl susțină pe Sava la Primăria Sectorului 4, stârnind, astfel, nemulțumirea părinților care și-au pierdut copiii în tragedia de pe 30 octombrie.
Revoltat de insistența lui Piedone de a reveni în apropierea Primăriei Sectorului 4, Eugen Iancu a declarat că gestul fostului edil „este o nesimțire din partea lui ca individ”.
„În primul rând, mie mi se pare o nesimțire din partea lui ca și individ, după cum se declara el „om familist și bun creștin” – n-are nicio legătură ceea ce face cu el nici cu familia (la familie mă refer ca instituție, pentru că și noi avem familii, toți avem familii), nici cu creștinismul, nici cu nimic. Mie mi se pare că omul acesta ori este pus, ori a lăsat lucruri neterminate la Primărie pe care trebuie să le termine, nu știu, poate fi așa… o părere de Facebook, ori este nebun de-a binelea. Eu nu cred că un om normal ar insista atât – să ai de trei ori în instanță respingerea candidaturii, să ți se spună că ai greșit … în mod normal trebuie să fie conștient de faptul că a greșit. Dar trecând peste asta mai dau vina și pe procurori, pentru că nu e posibil ca după atâtea luni DNA să nu aibă închis tot”, a declarat Eugen Iancu.
Cu toate acestea, președintele Asociației Colectiv GTG 3010 susține că Piedone ar mai putea avea un cuvânt de spus în politică chiar și după tragedia din noiembrie, „pentru că trăim în România”, „o țară fără șanse și fără viitor”. Din această cauză, deși votant liberal de 26 de ani, Eugen Iancu a declarat că n-a crezut vreodată că va ajunge să voteze cu PSD.
„Eu cred că da pentru că trăim în România. Uitați-vă că și acum patru ani primarul de la Jilava era la pușcărie dar era votat. Există o masă de manevră în țara asta care pentru câțiva lei, sau nu știu… pur și simplu din motive de-ale lor personale, votează. Nu știu dacă ei știu ce votează, dar oricum ei votează. Uități-vă la scandalul de acum cu spitalele. Eu și ceilalți părinți reclamam de prin noiembrie nebunia asta cu bacteriile. Acum de o lună de zile de când a luat amploare discuția, și încă nu e niciunul în arest. Am văzut că DNA-ul sau, mă rog, procurorii, au arătat că din ministerul de Interne s-au furat și s-au ascuns documente. Ministrul Tobă, deci, cel care a încurajat asta, este în continuare în funcție.
Eu sunt disperat, cumva. Mi se pare că trăiesc într-o țară fără șanse, fără viitor. În felul acesta noi nu avem nicio șansă. Managerii din spitale sunt în continuare în funcție. Pe Bănicioiu nu îl întreabă nimeni de sănătate, deși știe toată presa, la fel cum știe toată lumea cum se bătea cu pumnii în piept să nu trimitem copiii în străinătate pentru că sunt mai bine tratați în România decât în Germania, cu toate că el știa foarte bine, primea informări despre situația din spitale, despre bacterii. Și să nu uităm, Spitalul „Sf. Ioan” unde a murit copilul meu, Spitatul „Bagdasar Arseni” unde iarăși au murit, sunt în Sectorul 4, erau și astea sub administrarea domnului Piedone, dacă nu mă înșel, nu? Deci, sunt atât de multe lucruri care duc către acest om, iar el vine să ne spună că e un bun creștin. Normal, el are dreptul s-o facă. Însă dacă PNL împreună cu Iohannis … eu sunt un votant de 26 de ani de dreapta. N-am crezut vreodată că voi spune că mă gândesc să votez cu PSD. Deci, eu pe cei din PSD i-aș fi împușcat în frunte cu Iliescu oricând. De data asta, credeți-mă, că pentru ce face Iohannis acum cu PNL-ul lui, nu numai că nu mă voi duce la vot, mă voi duce și voi vota cu PSD”, a subliniat președintele Asociației Colectiv.
Răzvan Sava – „o MARIONETĂ”
Prin ochii părintelui care și-a pierdut copilul în clubul Colectiv, Sava este văzut drept „o marionetă”.
„Sava nici nu știu cine este. Cred că l-am văzut de vreo două ori la televizor și mi se pare, ca și Achimaș, o păpușă. O marionetă! Așa cum era Achimaș Cadariu – un individ pe care puteai eventual să îl mângâi pe cap pentru că îți era milă de el, cam la fel îl văd și pe Sava. Deci, vă dați seama…”, a declarat Eugen Iancu.
„Era aproape intact și cu toate astea a murit! De ce? Pentru că nemernicii ăștia și-au bătut joc de ei!”
Înfuriat de neglijența și nepăsarea aleșilor, Eugen Iancu a declarat că băiatul lui, la fel ca și mulți alți tineri din Colectiv, a murit cu zile, pentru că „nemernicii ăștia și-au bătut joc de ei”.
„Îmi dau seama că copilul meu a avut șanse să scape. Trebuia să vedeți poze, trebuia să vedeți dosarul lui medical și înțelegeați. Să vă zic așa, ca o informație, Arafat îmi spunea mie… copilul meu a beneficiat de unul dintre cei doi plămâni artificiali de la Timișoara, pe care i l-a adus în regim de „urgență” după 9 zile, și după 2 zile s-a stricat. Copilul meu a fost lăsat să se chinuie să respire. Deci, despre ce vorbim? Avea arsuri minime. Mâinile dacă i le tăia și tot scăpa. Nu trebuia de fapt să îi taie decât trei degete, atât, pentru că avea mâinile arse. În rest, era aproape intact și cu toate astea a murit. De ce? Pentru că nemernicii ăștia și-au bătut joc de ei!”, a conchis Eugen Iancu.

Este firesc sa fie revoltati si ii inteleg in totalitate. Am insa o curiozitate. Sunt la fel de revoltati si de cardasia Iohannis – PNL (sustinatorii lui Sava) sau Iohannis – Ciolos ??? Daca da, inseamna ca traim intr-o lume care incepe sa se normalizeze …