Skip to content
Puterea Știrilor Video

Care este rolul noii Agenții pentru Investiții și Comerț Exterior. Rareș Burlacu: Noi suntem un intermediar

Rares Burlacu/ Facebook

Invitat la „Puterea Știrilor”, Rareș Burlacu a dat detalii despre rolul și activitatea Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, pe care o conduce în calitate de președinte. „O companie românească care dorește, spre exemplu, să beneficieze de echipamente speciale necesare unei activități productive sau de altă natură, poate apela inclusiv la anumite instituții financiare pe care le-am avizat pentru a-și acoperi această nevoie”, a spus el.

PS News: Canada va sprijini reabilitarea Unității 1 a centralei de la Cernavodă?

Rareș Burlacu: Da, sprijină, în sensul în care asta o să vă spună colegii de la Ministerul Energiei. Este un proiect inițiat de specialiști, după cum știți, la o anumită perioadă, aceste reactoare nucleare intră într-o formă de uzură care trebuie corectată. Avem companii canadiene care și-au manifestat interesul de a participa la acest proces. Este chiar un fond la dispoziție de 1 miliard de dolari. E un proces destul de costisitor, sunt și alte companii din câte înțeleg, în competiția aceasta acerbă.

PS News: Deci există interes?

Rareș Burlacu: Există, există fără îndoială, există o piață, există un interes, cum vă spuneam, destul  de mare, ca să vă dau un exemplu concret: o companie românească care dorește, spre exemplu, să beneficieze de echipamente speciale necesare unei activități productive sau de altă natură, poate apela inclusiv la anumite instituții financiare pe care le-am avizat pentru a-și acoperi această nevoie. Asta vine într-o strategie a instituțiilor respective din alte țări de a acoperi riscul unui antreprenor care desfășoară proiecte într-o țară străină. Orice persoană care dorește să-și utileze fabrica, uzina, întreprinderea cu echipamente de specialitate poate contacta instituții financiare străine care să-i furnizeze atât împrumuturile necesare sau creditele necesare pentru a-și deservi aceste nevoi și pentru a beneficia de ele la o dobândă ceva mai redusă decât cea de pe piață într-o anumită schemă financiară poate fi extins împrumutul pe mai mulți ani, poate fi garantat, cum vă spuneam, de această instituție ș.a.m.d.

Acesta a fost rolul vizitelor pe care le-am făcut atât în Franța, cât și în Canada. Să vă dau un exemplu concret: instituția canadiană care se ocupă cu finanțarea acestor proiecte se numește „Exportation Development Canada”, are 2300 de angajați, funcționează chiar ca o bancă care îți poate oferi o linie de credit directă până la 1 miliard de dolari, cum vă spuneam, cu o anumită dobândă calculată în mod preferențial și acoperă aceste nevoi ale diferiților întreprinzător peste tot în lume, anul trecut îmi spuneau că au oferit 130 de miliarde de dolari, așa world wide. Ca să înțelegem care este talia acestor instituții. La fel am vizitat în Franța, cumva, în oglindă, Banca Publică de Investiție a Franței, 2000 de angajați, la fel, zeci de miliarde.

PS News: Agenția pe care o conduceți este un intermediar în această relație?

Rareș Burlacu: Este doar un intermediar, cu alte cuvinte, în momentul în care o entitate străină, un fond de investiții, un grup de companie, un holding dorește să facă o investiție în România, poate contacta agenția și există specialiști în cadrul direcțiilor pe care le avem de specialitate, care au fost preluate de la alte entități ale statului român care se vor ocupa de dosarul respectiv.

PS News: Practic va intermedia această relație…

Rareș Burlacu: Absolut, inclusiv oferind recomandări, sugestii pentru implementarea proiectului. Însă ce n-a făcut până acuma și aici voiam să vă spun încă de la prima în întrebare să vă răspund. Aș vrea să prezentăm și noi, la rândul nostru, idei care pot să vină în sprijinul acestor investitori străini, dacă până acuma funcționam într-un mod oarecum pasiv, așteptam să vină persoanele respective cu cererea pentru a le recomanda anumite lucruri. Aș vrea să devenim proactivi și să fim capabili să prezentăm acele proiecte care pot atrage ulterior surse de finanțare mult mai ușoare. Ca să vă dau tot un exemplu concret, chiar am participat oarecum în Canada la un proiect de asemenea anvergură în care se face un tren suspendat în Montreal, care înlocuiește toate trenurile așa numite de navetă, cum le spunem noi aici, de, să zicem, din zonele periferice urbane spre centrul Montrealului, au fost înlocuite de acest tren suspendat. Proiectul a costat undeva la 6 miliarde de dolari, 4 miliarde au fost puse de un fond de investiții celebru, 1 miliard de către guvernul provincial, 1 miliard de către guvernul federal. Și iată, veți avea acest tren care cred eu că va fi deja dat în folosință. Începuse construcția lui înainte de de pandemie, va fi dat în folosință în următoarele luni la Montreal.

PS News: Nu știu dacă am vom vedea vreodată așa ceva în România….

Rareș Burlacu: Dar vedeți, cineva a venit cu această idee, chiar o cunosc pe persoana respectivă întâmplător și a avut această capacitate, lucra pentru fondul de care vă povesteam undeva, știți în Canada fondurile de pensii și apropo și de greve și de toate solicitările pe care le avem, fondurile de pensii sunt plasate și gestionate de către organizații private care se ocupă cu profitul pe care îl fac și cu dobânda pe care o ai în fiecare an, indiferent dacă ești un contributor de la stat sau în contributor de la privat. Și atunci banii care sunt astfel produși intră în aceste fonduri, chiar îi cunosc pe cei care finanțează acest proiect, cum vă spuneam, al trenului suspendat, cred că au disponibilități de vreo 270 de miliarde de dolari, dar sigur, încă odată că trebuie să fim capabili și conștienți totodată că trebuie să venim cu proiecte viabile care să atragă foarte ușor aceste resurse. Cred că asta, într-un pas ulterior ar fi o bună chestiune strategică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *