Uniunea Europeană a încheiat un acord care îi permite să plătească mai puţin decât SUA pentru vaccinul anti-COVID-19, dezvoltat de Pfizer. Un oficial al UE a declarat pentru reuters.com, că blocul comunitar a obținut un acord pentru 300 de milioane de doze.
Astfel, prețul va fi mai mic de 19,50 dolari pentru o doză de vaccin, cât va costa în SUA. Preţul reflectă şi sprijinul financiar acordat de UE şi de Germania în faza de dezvoltare a vaccinului. Serul, dezvoltat împreună cu compania germană BioNTech, este lider înî cursă globală de producere a unui vaccin, datele publicate luni arătând că a fost mai eficientă cu 90% în protejarea împotriva noului coronavirus.
Potrivit sursei citate de b1.ro, acordul le oferă posibiliatatea celor 27 de țări europene să cumpere 200 de milioane de doze și opțiunea de a achiziționa încă 100 de milioane. Oficialul care nu a dorit să-și dezvăuie identitaea, a precizat că preţul convenit de UE este mai apropiat de 20 de dolari (aproximativ 83 de lei) decât de 10 dolari (43 de lei), însă a refuzat să ofere o cifră exactă.
Vaccinul Covid-19 ar trebui să fie obligatoriu pentru toți europenii, atunci când acesta va fi disponibil, a declarat un deputat european, după ce s-a stabilit că acesta este eficient. „Ar trebui să fie obligatoriu. Uitați-vă la trauma prin care trece societatea acum. Nu putem permite ca această perioadă de carantină și declin cultural, social și economic să fie prelungită în țara noastră. Din momentul în care vaccinul este disponibil, sper că toată lumea va merge să se vaccineze”, a declarat Yannick Jadot de la partidul ecologic Europe Écologie-Les Verts (EELV), citat de connexionfrance.com.
Cu toate acestea, autoritățile de Sănătate Publică nu a recomandat vaccinarea obligatorie, nici pentru populația în general, nici pentru lucrătorii din domeniul sănătății. În România, livrarea primelor doze ar putea avea loc în luna decembrie, însă ținând cont de politica unitară de la nivelul UE, conform căreia dozele de vaccin vor fi trimise în același timp către toatre statele membre, cel mai probabil, vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer va ajunge în România la începutului 2021.
