Skip to content
Societate

Cazul copilului ucis de tatăl care apoi s-a spânzurat. De ce a intrat poliția în locuință la trei ore de la apelul la 112

romaniajournal.ro

Polițiștii din Alba Iulia au așteptat trei ore la ușa apartamentului în care bărbatul de 27 ani avea să își ucidă fiul de un an prin spânzurare. Oamenii legii au cerut acceptul proprietarului locuinței.

Polițiștii au intrat în casă la aproximativ trei ore de la primirea apelului la 112, informația fiind oferită chiar de către IPJ Alba. Reprezentanții instituției susțin că polițiștii ar fi acționat conform procedurii: nu aveau informații care să indice un pericol iminent, bărbatul nu avea antecedente și nu au fost puși în gardă că ar fi fost capabil de așa ceva.

Bărbatul (Bogdan R.) i-a trimis mamei copilului, fosta sa parteneră, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o serie de mesaje, care au alertat-o. Copilul era la el, în weekend. Cei doi au fost împreună doi ani, iar din octombrie anul trecut, femeia ar fi plecat de la el.

Inițial, bărbatul a răspuns la telefon și a dat asigurări că fiul său este bine, fiind dispus să demonstreze acest lucru, însă a refuzat să comunice unde se află, iar ulterior nu a mai răspuns la telefon, și nici la ușa apartamentului situat într-un bloc de pe strada Livezii, din Alba Iulia, în care locuia cu chirie.

Polițiștii l-au identificat pe proprietarul apartamentului, un bărbat din municipiul Turda, județul Cluj, care nu și-a dat acordul pentru forțarea ușii apartamentului și s-a deplasat la Alba Iulia pentru a deschide și a permite accesul polițiștilor în apartament.

Întrucât ușa de acces era blocată, din interior, s-a pătruns în apartament prin forțarea acesteia, după trei ore de la sesizarea făcută de femeie la numărul 112. În interiorul acestuia, cei doi au fost găsiți decedați, spânzurați. Se punea întrebarea dacă, în condițiile în care polițiștii ar fi intervenit imediat, copilul ar fi putut fi salvat.

„Nu s-a stat în fața ușii, din momentul apelului la 112 au fost desfășurate procedurile legale pentru a se stabili unde se află bărbatul, pentru că avea o adresă de domiciliu și o altă adresă unde stătea în chirie. Nu s-a putut stabili inițial unde se află bărbatul pentru că la niciuna dintre adrese nu a răspuns nimeni. S-a luat legătura cu proprietarul apartamentului închiriat care nu și-a exprimat acordul pentru ca polițiștii să pătrundă cu forța în apartament și a spus că e dispus să meargă să deschidă ușa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *