Premierul Ponta, aflat la reşedinţa ambasadorului Italiei, a declarat, ironic, că dacă tot se schimbă axa politicii externe românești cu includerea Berlinului în locul Londrei, el ar propune o axă Roma-Washington, „pentru că e la modă”.
„Dacă se schimbă axa Londra-Washington în Berlin-Washington, pentru că e la modă, eu aş propune să facem Roma-Washington. Că e Londra, Roma, Berlin…important e ca, în final, să fim cu toţii la Washington şi Bucureşti prezenţi. Cu siguranţă, pentru mine întotdeauna e o plăcere să merg întâi în Italia, la Roma, şi apoi în restul Europei”, a spus Ponta, potrivit B1.
În luna ianuarie, Eduard Hellvig, noul şef al SRI, a scris, pe blog, că prioritatea fundamentală a anului 2015 este ancorarea mai pronunţată şi activă a României în ecuaţia securităţii euro-atlantice, pe axa Washington-Berlin-Bucureşti, înlocuind astfel Londra cu Berlin în axa lansată de fostul preşedinte Traian Băsescu.

Ca o colonie ce suntem, lumina ne vine de la Washington. Are dreptate.