Uof. M-am uitat de două ori la clipul cu faimosul procuror oprit de Poliție și nu mi-a venit să cred că după 20 de ani de hârșâit prin presă omul ăsta încă n-a înțeles cât de repede poți sparge în mii de cioburi o reputație, bună-rea, cum era.
Ia imaginează-ți scena în care procurorul Horodniceanu se scuza pentru faimoasa depășire făcută fără să semnalizeze (mi-a scăpat mâna pe lângă manetă, mi-a venit să strănut și eram concentrat să nu o fac etc), apoi se autoironiza (legile lui Murphy, tocmai cu poliția am pățit asta etc), iar apoi cerea să nu se facă nici o excepție de la regulă doar pentru că e procuror (amendați-mă, nu vreau să iasă vorbe, suntem de aceeași parte a legii etc). Pana mea, până și eu fac câteodată așa. Știu că polițiștii rutieri sunt sătui până peste cap de oameni care-și neagă abaterea, sunt nepoliticoși sau se dau mari. De ce le-aș îngroșa rândurile?
Or, Horodniceanu n-a avut nervii la el. Și-a pierdut cumpătul, s-a dat mare cu funcția lui, s-a arătat grandoman pe tema notorietății lui, a sugerat că poate crea probleme celor doi oameni în uniformă și a încheiat cu sarcasm. Nimic grav, dar suficient cât să arate foarte nasol pe înregistrarea video a evenimentului.
Și aici ajung la viitorul lui Horodniceanu. Omul e vicepreședinte al CSM, instituție care garantează independența justiției și corectitudinea recrutării, promovării și cercetării disciplinare a judecătorilor și procurorilor. Pe funcția asta e vital să ai nervi de oțel, stăpânire de sine iar rațiunea să prevaleze emoției și în cele mai dificile situații. Or, dacă te enervi ca văcarul pe sat în nici 60 de secunde de interacțiune, cum aș putea să mai cred că ești bun pentru o asemenea funcție?
Știu că pare ridicol, dar, pentru binele tuturor, chiar și al lui, Horodniceanu trebuie să se apuce de altceva, în altă parte.
