Primarul Iașului, Mihai Chirica, a confirmat, într-un comunicat de presă remis PSnews.ro, că va miza pe sprijinul liberalilor pentru un nou mandat, deși a câștigat primăria din postura de membru PSD.
Chirica nu va intra, însă, în PNL și nici nu va candida pe listele acestui partid, au declarat surse politice pentru PSnews.
În fapt, liberalii au nevoie de popularitatea și voturile lui Mihai Chirica din Iași pentru a câștiga județul controlat acum de PSD, care are Consiliul Județean, condus de Maricel Popa, și mai mult de jumătate din primării.
Candidatul PNL pentru Consiliul Județean va fi Costel Alexe, președintele PNL Iași, susținut de Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava, dar și de fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu.
Mihai Chirica va candida, astfel, din postura de independent, dar susținut de PNL.
Tensiuni la PNL Iași
Candidatura lui Chirica cu girul PNL l-a înfuriat pe Marius Bodea, președintele organizației municipale Iași, care ar fi vrut să fie el propunerea partidului pentru primărie.
”Conducerea centrală a PNL, în prezenţa domnului Costel Alexe, preşedintele PNL Iaşi, mi-a prezentat decizia de a-l aduce în PNL Iaşi pe domnul Mihai Chirica şi de a-l desemna candidat pentru un nou mandat de primar. Este o decizie care mă mâhneşte profund. Mi-aş fi dorit ca decizia să fie explicată asumat de către colegii mei încă din momentul în care a încolţit această idee. Împreună cu colegii mei, cei care cred în continuare că Iaşul merită mai mult, vom stabili ce trebuie făcut mai departe, dar vă asigur că nu voi fi adeptul unor răfuieli publice care să genereze un prejudiciu partidului de care aparţin de 22 de ani”, a spus Marius Bodea
”Drumul” lui Chirica, alături de Iohannis
Mihai Chirica a recunoscut, miercuri, sprijinul PNL pentru un nou mandat, susținând că drumul său politic ”va continua alături de Președintele Klaus Iohannis și de parteneri politici onorabili și profund atașați de valorile europene”.
„În această perioadă, fiecare partid și-a terminat sondajele de opinie și analizele politice. Este firesc să apară discuții și propuneri politice. Mă bucur să constat că toate analizele sociologice pe Municipiul Iași arată că există un grad mare de satisfacție al ieșenilor față de proiectele mele și ale Primăriei.
În fiecare zi a mandatului de primar m-am considerat în primul rând primarul ieșenilor, indiferent de opțiunea politică personală a fiecărui cetățean.
Proiectele Iașului sunt și trebuie să fie prioritatea mea și a oricărui partid politic responsabil, nu orgoliile politice personale. De aceea, în mod constant, am fost partenerul Președintelui Klaus Iohannis, garantul statului de drept din România și al valorilor occidentale pe care le împărtășim cu toții.
Președintele Klaus Iohannis a fost întotdeauna alături de Iași și de Moldova și a demonstrat că este un partener constant al proiectelor noastre. Este de datoria mea să mă gândesc la responsabilitățile politice și administrative cu care m-au investit ieșenii și să construim împreună o echipă puternică pe plan local, relevantă pe plan regional și respectată la nivel național.
Drumul meu politic, creionat alături de ieșeni, va continua alături de Președintele Klaus Iohannis și de parteneri politici onorabili și profund atașați de valorile europene”, spune Chirica.
Combinațiile financiare ale primarului din Iași
Jurnalistul Silviu Mănăstire a comentat ironic ”transferul” lui Chirica de la PSD la PNL. ”Chirica devine liberal! Fain! Și cum rămâne cu multiplele combinații imobiliare făcute la Iași de gasca lui de băieți veseli?”, a scris ziaristul.
Silviu Mănăstire face referire la un palat de 200.000 de euro, cu biserică privată în curte, pe care l-ar deține primarul Iașului, Mihai Chirica.
Jurnaliștii de la „Reporter de Iași” au scris despre impresionantul domeniu imobiliar pe care primarul Mihai Chirica îl deține, prin firma paravan a fratelui, în Frasin, județul Suceava. Casa, cele patru foișoare, crama, heleșteul și biserica din deal sunt înregistrate toate pe Eurodesign Consulting, firmă al cărei unic asociat este Ioan Chirica, fratele primarului. Iar pe această firmă, cu indicatori financiari modești, Ioan Chirica a cumpărat moșia de la Frasin, dar și alte două mașini pe care le folosește fratele său, primarul Mihai Chirica.
