Președintele rus Vladimir Putin a declarat, în cursul întrevederii, la Moscova, cu premierul italian Matteo Renzi, că Italia este un „partener privilegiat” al Rusiei pe scena internaţională.
Vladimir Putin a declarat, în cursul întrevederii, la Moscova, cu premierul italian Matteo Renzi, că Italia este un „partener privilegiat” al Rusiei pe scena internaţională, potrivit evz.ro.
Premierul Italiei, Matteo Renzi, este cel care l-a susţinut pe premierul Victor Ponta în campania electorală pentru Cotroceni, făcând în noiembrie 2014 o vizită de susținere la Bucureşti.
Întâlnirea dintre Putin şi Renzi a durat trei ore, fiind discutate subiecte precum criza din Ucraina, conflictul din Libia, rolul Rusiei în Siria şi în combaterea terorismului islamist.
„Situaţia s-a înrăutăţit în Libia, iar Rusia este în favoarea unei soluţii politice, susţinând eforturile Naţiunilor Unite”, a afirmat Vladimir Putin.
El l-a îndemnat pe Matteo Renzi să intervină în cadrul Uniunii Europene pentru a facilita respectarea de către Kiev a armistiţiului fragil din estul Ucrainei.
„Italia continuă să fie unul dintre partenerii privilegiaţi ai Rusiei, atât în Europa, cât şi în lume. Nivelul schimburilor comerciale bilaterale a scăzut puţin în actualul context, dar comerţul cu Italia ocupă totuşi un loc important”, a declarat Vladimir Putin.
