Istoria post/decembristă a României este marcată pe deplin de privatizări realizate într-un mod fraudulos și privatizări pe bandă rulantă. Anul 1993 a venit cu cea mai dezastruoasă decizie pentru români. Guvernul Văcăroiu a produs o gaură imensă în economia țării. Este vorba de vânyarea cu doar 45 de milioane de dolari a zăcământului petrolier NC 115 din prolificul bazin Murzuk din Libia, pe care regimul Ceaușescu ni-l lăsase moștenire.
Modul în care cei din vârful conducerii au hotărât să renunțe în favoarea spaniolilor de la Repsol la acest zăcământ cu perspective foarte bune, pentru câteva zeci de milioane de dolari plătibile în rate de-a lungul a 15 ani, ridică și -astăzi mari semne de întrebare. Mai ales că statul nu a văzut până la urmă nici acei bani, iar dacă scădem cheltuielile efectuate în Libia înainte și imediat după căderea lui Ceaușescu, reiese că România a ieșit chiar în pierdere.
O sumă ridicolă
Istoria vânzării acestui zăcământ este și în zilele de azi destul de controversată, deoarece foarte mulți oficiali din perioada respectivă au evitat să facă clarificări.
Circuitul banilor pierduți de statul român a fost investigat de procurori, dar în esență totul pleacă de la decizia dezastruoasă din 1993, când Guvernul Văcăroiu a aprobat vânzarea perimetrului libian pentru suma de 45 milioane dolari, plus alte 85 milioane dolari plătibile în rate până în 2008 și condiționate de atingerea unei anumite rate a producției, potrivit romanialibera
O sumă ridicolă pentru acest perimetru din Libia, cu rezerve de petrol estimate la 1,5-2 miliarde de barili, potrivit unor cifre apărute în spațiul public, valorând zeci de miliarde de dolari la prețurile actuale. Comparativ, capacitatea zăcământului NC 115 era de peste trei ori mai mare decât rezervele actuale dovedite ale companiei OMV Petrom, principalul producător de țiței din România, care asigură aproape jumătate din producția națională de gaze naturale.
Anul 1993- un an cumplit pentru România
În anul 1993, România se confrunta cu o situație economică aflată la pământ, iar guvernanții încercau să negocieze cu reprezentanții FMI, termenii unui împrumut de ajutor. În condițiile în care statul avea o nevoie disperată de bani, se pune întrebarea cum am ajuns să vindem în rate, pe o sumă mică, un câmp petrolifer cu o probabilitate foarte mare de succes. „Admițând că statul nu avea banii să continue investițiile, problema nu e de ce l-am dat, pentru că orice activ poate fi vândut, ci cu cât. În plus, statul nu s-a ales nici cu banii ăia puțini. Nu putem decât să facem speculații“, a spus unul dintre actorii importanți pe scena publică la acea vreme, sub rezerva anonimatului pentru România Liberă.
Istoria înstrăinării acestui zăcământ a fost îngropată, iar multe din informațiile care să facă lumină în acest caz au fost extrase din referatul procurorilor DIICOT privind creanța Libia. Fostul premier la acea vreme, Nicolae Văcăroiu, nu a putut fi contactat, iar fostul ministru de Finanțe care și-a pus semnătura pe actul de vânzare, Florin Georgescu, actualmente viceguvernator BNR, nu a dorit să comenteze.
Relațiile regimului Nicolae Ceaușescu cu spaniolii
Prietenia dintre Ceaușescu și colonelul libian Muammar al-Gaddafi ce s-a închegat în anul 1980 a permis României să concesioneze un perimetru în cel mai prolific câmp petrolifer al Libiei, Murzuk.
Acordul de Explorare și Împărțire a Producției (EPSA) cu organizaţia libiană de stat National Oil Corporation (N.O.C) a fost semnat în 1980 pentru o perioadă de 25 de ani (până în 2005), cu posibilitate de prelungire, iar cele două părți urmau să împartă atât cheltuielile, cât și producția.
În expunerea de motive s-a precizat că acordul a fost semnat în vederea asigurării economiei naţionale cu surse stabile de petrol pe o perioadă îndelungată. În scopul derulării acordului, s-a aprobat totodată înfiinţarea „Rompetrol of Libya“ – filială a întreprinderii I.C.E.S. Rompetrol, ca persoană juridică de drept libian care să angajeze pe bază de contract executarea lucrărilor pentru Rompetrol Bucureşti.
De asemenea, prin Decretul nr. 356 al Consiliului de Stat, s-a aprobat executarea pe contul şi riscul părţii române a lucrărilor geologice în valoare de 380,5 milioane lei şi 53,3 milioane de dolari. Pentru executarea lucrărilor s-a aprobat dotarea Întreprinderii Rompetrol Bucureşti cu echipamente, utilaje şi instalaţii de producţie internă şi instalaţii specifice în sumă de 300 milioane de lei. Contractul urma să se desfăşoare pe trei etape, respectiv: explorare, dezvoltare, exploatare.
După căderea regimului Ceaușescu, guvernul condus de Petre Roman decide, prin HG 400/1991, continuarea acţiunii de cooperare din Libia și punerea în producţie a zăcămintelor de petrol obţinute în perimetrul NC 115. Finanţarea lucrărilor necesare care revin părţii române trebuia asigurată cu prioritate prin credit din fondul valutar al statului. „Pentru evitarea întreruperii programului de lucrări pentru anul 1991 se va asigura suma de 15 milioane dolari din fondul valutar al statului“, se arată la art. 3. Din acestă sumă au fost transferaţi efectiv 7 milioane de dolari, notează DIICOT.
„Rambursarea creditelor acordate de statul român pentru executarea lucrărilor din etapele de explorare şi punerea în exploatare a zăcămintelor de ţiţei descoperite în Libia şi a dobânzilor aferente se va face eşalonat din contravaloarea cotei de ţiţei, calculată la nivelul preţului pieţei internaţionale, care va reveni părţii române din această acţiune începând cu anul 1994“, se mai arată în textul actului normativ.
Totodată, aceeași HG punea în discuție, pentru prima dată, vânzarea totală sau parțială a investiţiilor efectuate de partea română în Libia.
Ceea ce se și întâmplă în 1993, cu doar un an înainte ca statul român să înceapă să fructifice investițiile făcute până atunci în perimetrul Libian. Guvernul Văcăroiu decide să părăsească complet afacerea, deși exista posibilitatea reducerii participației.
Astfel, SC Rompetrol SA, pe atunci încă de stat, și Rompetrol of Libia, încheie cu spaniolii de la Repsol Exploracion un contract de cesiune, prin care firma spaniolă dobândea toate drepturile, obligaţiile, echipamentele, materialele şi lucrurile proprietate a Rompetrol of Libia.
Preţul stabilit pentru cesiune a fost de 45 milioane dolari, din care Repsol urma să reţină suma de 17,6 milioane dolari, reprezentând obligaţii ale Rompetrol şi Rompetrol of Libia faţă de NOC, împreună cu dobânzile aferente. Deci statul s-a ales cu „praful de pe tobă“.
Ce caută în poveste Dinu Patriciu?
Modul în care au decurs lucrurile mai târziu, după vânzarea zăcământului, a ajuns subiectul unui dosar penal de amploare, care l-a avut în centru pe Dinu Patriciu. Tot în 1993, când s-a bătut palma cu Repsol, compania de stat Rompetrol este privatizată prin metoda MEBO, către salariați.
Statul înregistrează prima tranșă de bani câțiva ani mai târziu, în 1995. A fost pentru prima și ultima oară.
În poveste a apărut Dinu Patriciu, care a cumpărat Rompetrolul, afirmând că banii de încasat de la Repsol revin companiei. Potrivit unor informații din partea DIICOT, cu o parte din banii încasați din Libia, Patriciu a ajuns să dobândească pachetul majoritar de acțiuni la Petromidia, perla sectorului românesc de rafinare.
O producție la care Petrom nici nu se gândeşte
Producția prevăzută pentru 2008 a fost atinsă cu trei ani mai devreme. În Raportul Anual pe 2005 al spaniolilor de la Repsol, se arăta că „producția agregată (de petrol și gaze – n.red.) în concesiunea NC 115 a ajuns la 500 milioane de barili“. Spaniolii dețin două perimetre în exploatare, iar producția în cele două perimetre concesionate – blocurile NC 115, luat de la statul român, și NC 186 – a fost de 250.000 de barili pe zi. În raportul anual pentru 2010, Repsol precizează că producția netă de petrol anuală a fost de 14,7 miloane barili de petrol (40.250 barili/zi), în ambele blocuri din bazinul Murzuk. În 2010, cotația medie a țițeiului a fost de 71,21 dolari/baril, ceea ce înseamnă că doar producția din acel an a valorat 1,046 miliarde de dolari.
Personajele cheie care au asigurat intermedierea afacerii:
- Nicolae Văcăroiu -este considerat principalul responsabil politic de vânzarea perimetrului Murzuk. În prezent, Văcăroiu este președintele Curții de Conturi, unde verifică modul în care sunt gestionate resursele statului. Între 1969 și 1989, a lucrat la Comitetul de Stat al Planificării, instituția care se ocupa de planificarea centralizată a economiei socialiste. După 1989, a fost secretar de stat în Ministerul de Finanțe, de unde a fost selectat de Ion Iliescu pentru a fi premier, între 1992 și 1996
- Florin Georgescu – a ocupat o funcţie esenţială în Ministerul de Finanţe din anul 1992. În 2000, a devenit membru în Consiliul de Administrație al Băncii de Investiții și Dezvoltare (BID). Din 2000 este prim-viceguvernator al BNR. În perioada mai 2012 – 21 decembrie 2012, a fost și ministru al Finanțelor Publice în primul Cabinet Ponta.
- Dumitru Popescu – Ministru al Industriilor în Guvernul Văcăroiu, Dumitru Popescu a fost șeful direct al lui Nicolae Văcăroiu, în calitate de vicepreședinte al Comitetului de Stat al Planificării, între 1984 și 1989. Popescu a fost și ministru adjunct al Energiei, între 1976 și 1984.
Citiţi mai multe AICI
