Primarul din municipiul Iași, Mihai Chirica, anunță că filiala Partidul Social Democrat (PSD) din Iași va primi un alt sediu în oraș, după ce va fi evacuată din actualul spațiu în care își desfășoară activitatea.
CITIȚI ȘI RĂZBUNAREA LUI MIHAI CHIRICA: PRIMARUL VREA SĂ-ȘI EVACUEZE ADVERSARII DIN JUDEȚ
Edilul din Iași a transmis liderului PSD din oraș că legea nu poate fi încălcată, în contextul în care un perete interior din actualul sediu al partidului a fost demolat fără autorizație, informează News.ro.
Chirica a spus că liderii filialei din Iași trebuie să răspundă pentru faptul că au distrus un perete de susținere al unei clădiri istorice, fapt constatat de către poliție. Primarul susține că cei care au luat această decizie vor trebui să răspundă.
„Ei nu vor să înţeleagă, şi nu vorbesc despre partid, ci despre cei care conduc această filială judeţeană în momentul de faţă pentru că răspunderea este a lor. Au distrus un perete pe care noi l-am expertizat cu câteva luni înainte. Nici măcar nu au aşteptat să se usuce cerneala de pe expertiza pe care am făcut-o în vederea consolidării întregului imobil. Au demolat acea diafragmă care este de susţinere a întregului monument istoric. N-am constatat-o noi, a constatat-o Poliţia, au constatat-o experţii. După ce vom face evacuarea, vedem care este consecinţa acestei ruperi de diafragmă, o să evaluăm costurile refacerii ei”, a spus Chirica.
Totodată, primarul Iașiului a anunțat că va înainta partidului alte propuneri, căci așa este legal.
„O să le facem alte propuneri, aşa este normal. Suntem un stat de drept, dar nu putem să încălcăm legea pe mâna lor”, a susținut primarul Iașiului.
În privința acuzațiilor aduse Maricel Popa, privind o posibilă răzbunare la adresa PSD, Chirică a spus că sunt puerile și fără conținut.
„Trebuie să înţeleagă şi dumnealui că nu ne copilărim”,a mai spus Chirica.
Sediul actual al PSD Iași se află în vecinătatea primăriei și este inclus pe lista monumentelor istorice. În cazul în care locația nu va fi eliberată în termen de 30 de zile de la data notificării, partidul va trebui să suporte prejudiciul cauzat, mai adaugă sursa citată.
