Skip to content
Politică

Cioloș, omul din spatele funcției. Ce preferințe are premierul în timpul liber

Joi seară, premierul Dacian Ciolos, a fost invitatul special al jurnalistului Robert Turcescu, la postul „Unde TV”, în emisiunea „Videocrația”, unde a răspuns intrebarilor românilor din diaspora pe cele mai diverse subiecte, de la reformarea administrației publice, la criza imigranților, soluții pentru a facilita întoarcerea medicilor români din străinătate, creditele românilor în franci elvețieni, masterplanul de transport și alte  teme de interes pentru România.

Jurnalistul Robert Turcescu i-a pus premierului și câteva întrebări personale reușind astfel să dezlipească de la șeful cabinetului câteva detalii despre preferințele sale din sfera privatului, precum ce îi face plăcere să facă în timpul liber.

Astfel, Dacian Ciolos a declarat ca pasiunea sa era colectionarea de timbre, colectie pe care a donat-o, dar a detalit și ce plăcere are din punct de vedere muzical sau care este ultima sa lectură: „Muzica preferata mai ales cea simfonica, piese de teatru. Ultima piesa de teatru a fost Singur in noapte. Cartea pe care o citesc acum pe care am reinceput sa o citesc este Jurnalul lui Mircea Eliade, ma inspira mult.”, a dezvăluit șeful cabinetului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *