Skip to content
Societate

Ciutacu a răbufnit: „Nu înțeleg cum de ANI nu se autosesizează în cazul Godină!”

foto: evelinepauna foto: evelinepauna

În exclusivitate pentru PS News, jurnalistul Victor Ciutacu a răbufnit după ce Daniel, meșterul care trebuia să îi renoveze noua casă a lui Marian Godină a dezvăluit că polițistul a fost sponsorizat cu 10.000 de euro de către o firmă pentru o parte din lucrare.

,,Nu mi se pare în regulă și nu știu ce mai caută dl Godină în poliție, care este orice altceva, mai puțin polițist. Eu știam există niște legi și angajații forțelor de ordine și ale statului n-ar trebui primească sponsorizări de la persoane private, fie sunt ele persoane fizice sau juridice și nu înțeleg cum niciunul dintre superiorii dl Godină nu se autosesizează.

Nu înțeleg cum de ANI nu se autosesizează și, în general, nu știu ce mai caută dl Godină în poziție, în contextul în care domnia sau oricum e în concediu de creștere a copilului.

De asemenea, nu înțeleg cum de un polițist poate să joace rolul de panou publicitar ambulant. Sunt multe lucruri pe care nu le înțeleg, dar probabil că celebritatea dl Godină și importanța socială a domniei sale prevalează în fața înțelegerii mele.”, a spus jurnalistul. 

 Godină, sponsorizat cu 10.000 de euro la lucrările pentru casă: „Nu este atât de sărac pe cât vă lasă pe voi să credeți”

Construcția casei lui Marian Godină a creat un adevărat scandal între el și meșteri. După ce acesta a acuzat constructorii care trebuiau să se ocupe de lucrare, pe motiv că ar fi cerut altă sumă de bani decât cea stabilită inițial, Daniel, meșterul criticat de acesta a venit cu o altă variată menită să îi apere pe lucrătorii cinstiți.

„Cu meșterul cazi de acord la o zi și un preț, iar a doua zi îți spune că nu mai poate veni la data stabilită, ci doar peste o săptâmână, iar în următoarea săptămână îți spune că de fapt mai trebuie ceva în plus peste suma aia. Ce încredere să mai ai într-un astfel de om? Mai ai curaj să te înhami la ceva când începe cu lucruri d-astea? (…) Nu știu ce voi face cu casa până la urmă, mi-a cam terminat bateriile, așa că cel mai probabil voi lua o pauză, după care nu îmi rămâne decât să mă apuc de tencuit, sunt convins că o să îmi iasă până la urmă, că doar nu am de construit vreun viaduct, sunt doar câțiva pereți de cărămidă”, a zis Marian Godină.

Daniel, meșterul criticat de Marian Godină, are o altă variantă. El a spus că vrea să-i apere pe muncitorii care lucrează cinstit.

„Eu trebuia să-i fac lucrarea celebrului Marian Godină și uite că nu s-a întâmplat acest lucru. Eu nu-l atac pe acest om, nu mă folosesc de numele lui, vreau doar să vă povestesc ce se întâmplă cu adevărat în spatele a ceea ce vedeți pe rețelele sociale. (…) O firmă s-a gândit să-i sponsorizeze o parte din manopera pentru amenajarea casei. Firma respectivă s-a gândit la mine să-i fac execuția lucrării. Am dat un acord de principiu. Seara m-a sunat Marian Godină și am stabilit să merg la Brașov a doua zi pentru a vedea despre ce este vorba. M-am dus acolo, era o lucrare destul de mare. Omul are o casă foarte mare pe care a împărțit-o în două și urma să facă două apartamente de lux acolo. Chiar putea să facă și o mansardă”, a zis Daniel.

„Seara i-am făcut un deviz. Era destul de muncă. El se vaită că prețurile erau nesimțite. Apropo de asta… nu este atât de sărac pe cât vă lasă pe voi să credeți. Dar fiecare crede ce vrea. (…) Devizul inițial pentru interior era undeva la 28.000 lei + TVA. Apoi a zis că vrea deviz și pentru exterior unde avea de tencuit, de pus vată bazaltică, plus aplicare de tencuială decorativă. În total costa cu tot cu TVA 50.000 de lei. Urma să stabilim cheltuielile cu transport, masă, cazare. Deci firma care îl sponsoriza ar fi trebuit să plătească manopera, iar el trebuia să plătească aceste costuri cu transportul, masa și cazarea.

Urma să ne apucăm de treabă, el mă tot chema, dar i-am zis că nu pot să vin fără un contract ferm. Și ce credeți că s-a întâmplat? Am calculat cât costă cazarea. Lucrarea ar fi durat cam 40 de zile lucrătoare. Suma era undeva la 17.000 lei – cazarea, masa și transportul muncitorilor pentru 40 de zile. Atât trebuia să plătească Marian Godină. Aici a început nebunia. Omul nu a fost de acord. I-am zis ok și mi-am continuat treaba.

Apoi mi-a dat un mesaj prin care mi-a zis că nu a înțeles bine. I-am zis că eu acum nu mai sunt disponibil. Omul a început să aplice practici „polițienești”. Mi-a zis: „tu nu ai rușine oare? Nu ți-e rușine de mine?” Dar cine ești tu să îmi fie rușine de tine? Nu ești vreun zeu. Pentru mine ești un client și trebuie să plătești”, a continuat Daniel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *