Skip to content
Politică

Consumatorii, în pericol. Laptele din supermarket este procesat de două ori

Consumatorii sunt în pericol, laptele din magazine este procesat de două ori. Semnalul de alarmă a fost tras de oficialii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Ei susţin că o treime din laptele vândut în România este procesat de două ori. Prima dată în ţara din care este importat, a doua oară când este folosit ca materie primă pentru alte produse fabricate în România. Cu toate acestea, autorităţile nu pot face nimic, pentru că totul este legal. Fermierii români cer însă schimbarea legii.

Problemele industriei lactatelor se răsfrâng asupra consumatorilor finali care cumpără lapte procesat de două ori şi nici măcar nu ştiu când se întâmplă acest lucru. Indiferent dacă aleg să cumpere lactate comercializate sub marca proprie a retailerilor sau produse de brand, de pe etichetă nu pot afla informaţii cu privire la provenienţa laptelui materie primă folosit şi nici măcar care este procentul de lapte praf utilizat, dacă este cazul. Cu toate acestea, autorităţile nu pot face nimic, pentru că totul este legal. Fermierii vor însă să schimbe legea.

”În conformitate cu prevederile Anexei 1, pct 7.2 la regulamentul CE nr 835/004 cu modificările şi completările ulterioare, produsele lactate (care includ şi laptele de consum pasteurizat) pot fi obţinute din următoarele materii prime: lapte crud, care este supus unui tratament termic (pasteurizare), în unităţile de procesare a laptelui sau lapte tratat termic (pasteurizat), care este supus unei procesări ulterioare-unui nou tratament termic (pasteurizare), la nivelul unităţilor de procesare a laptelui”, au declarat oficialii Autorităţii Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

O statistică publicată de Consiliul Concurenţei dezvăluie că doar 63% din laptele de consum din supermarketuri şi hipermarketuri este românesc, 36% fiind importat din ţările UE şi 1% din statele din afara UE. Dacă se citeşte pe eticheta pungilor sau cutiilor de lapte „fabricat în România”, nu înseamnă că acesta provine de la vacile din România, ci doar a fost ambalat la noi”, se arată în expunerea de motive la proiectul de lege introdus anul trecut în circuitul legislativ şi care aşteapră acum dezbaterile din Camera Deputaţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *