Skip to content
Politică

CSM consideră că noile dispoziții în materie penală n-au avut mereu un impact social benefic

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) consideră că noile dispoziții în materie penală n-au avut mereu un impact social benefic.

„Nu întotdeauna noile dispoziții din Codul penal sau din Codul de procedură penală au avut un impact social benefic sau, cel puțin, acest impact e pus sub semnul întrebării. E riscant, într-adevăr, de a contura concluzii ferme în acest sens, însă sunt situații care ridică semne de întrebare asupra noii filosofii aduse de codurile penale”, se arată în raportul CSM citat de agerpres.ro.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă, în opinia grupului de lucru, faptul că numărul infracțiunilor de vătămare corporală din culpă înregistrate pe rolul organelor judiciare a scăzut, însă această diminuare nu își găsește corespondent în realitatea socială. Situația ar fi determinată de modificarea condițiilor de incriminare, cum ar fi infracțiunile contra siguranței circulației pe drumurile publice, rămânând în afară protecției oferite de legea penală fapte deosebit grave prin prisma prejudiciului suferit de victime.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *