Senatorul PSD Lucian Romașcanu a declarat pentru PS News că social-democrații vor fi primii care vor susține proiectul de lege pentru amânarea alegerilor parlamentare pentru martie 2021, în situația în care specialiștii în sănătate vor recomanda acest lucru.
„Nu este un proiect al PSD. Vine într-un context în care numărul de îmbolnăviri este pe un trend ascendent, am depășit deja 2000 de cazuri, două zile la rând. PSD așteaptă să vadă ce se întâmplă cu promulgarea legii care dă voie Parlamentului să fixeze data alegerilor, iar în momentul în care vor exista opinii ale specialiștilor că suntem la un nivel de infectare care pune major în pericol sănătatea publică, atunci vom face toate demersurile necesare pentru amânarea acestor alegeri și vom fi primii care să susțină un asemenea demers legislativ”, spune Romașcanu.
Social-democratul spune că primordială pentru PSD este sănătatea publică, „spre deosebire de PNL, unde toate deciziile pe care le ia sunt cu țintă electorală”.
„Este normal ca atunci când ai 3000-4000 de cazuri pe zi să te gândești că răspândirea comunitară este foarte mare, iar organizarea unor alegeri în spațiul în care vin și copii și punerea în contact atâtor sutei oameni este un pericol.
Concluzia este că demersurile noastre nu au o destinație electorală cum sunt toate ale PNL-ului. Demersul nostru dacă va fi, va fi strict legat de sănătatea publică și nu înțelegem de ce partide ca PNL care au în minte doar alegerile nu înțeleg că pot pune în pericol sănătatea.
Domnul Iohannis însuși, în momentele în care nu erau atât de multe îmbolnăviri că dacă va fi nevoie să introducă starea de urgență o va face. În consecință credem că va acționa totuși responsabil și că va lua cea mai bună decizie pentru societate”, a punctat senatorul.
Romașcanu spune că până acum proiectul a fost pus doar în dezbatere de către PSD și nimic mai mult.
„Rata infectărilor a crescut destul de dramatic după primele două săptămâni de școală, vom vedea ce se întâmplă după primele două săptămâni de la alegeri, așteptăm verdictul specialiștilor și vom acționa în consecință.
Pe noi ne interesează ca Guvernul să vină cu propuneri, cu variante de scenariu în cazul în care vor fi 3000-4000 de cazuri pe zi ca să nu ne mai ia pe nepregătite ca în toate momentele acestei pandemii cum a fost până acum”, a conchis deputatul PSD.
Proiectul pentru amânarea cu trei luni a alegerilor parlamentare a fost depus. Iniţiatorul este chiar un fost membru USR.
Noua dată propusă este 14 martie 2021. Ar fi, astfel, o amânare cu 3 luni a alegerilor parlamentare, pe care Guvernul Orban le stabilise pe data de 6 decembrie 2020.
Deputatul independent Adrian Dohotaru este cel care a iniţiat această lege. Legea va intra în circuitul parlamentar, fiind nevoie de aprobare în ambele Camere, conform Antena 3.

Acum sunteti interesati de sănătatea cetățenilor,lichelelor,dar până acum ati fost
contra purității ma stii,ati organizat si miting pe această temă barelor. V-a durut in dos de
cetățeni. M-ai avem putin si cu ajutorul lui
Dumnezeu,scăpăm de voi.