După cele 72 de zile petrecute în arest, Elena Udrea a hotărât să povestească această experiență într-o carte.
Fostul ministru a explicat succint într-un interviu câteva aspecte din perioada în care a fost închisă.
„A inceput calvarul intr-o incapere de 9 mp prin care vedeai cerul printr-o fereastra cu plasa de Buzau. Aveam 5 randuri de gratii la geam. Te trezeai la 6 in zgomotul ingrozitor al zavoarelor. Noi, niste femei, nu puteam sparge nici o usa de lemn, daramite de fier. Am stat in camera 2P cu un wc turcesc fara usa, avea un metru, era in coltul camerei si avea dus agatat deasupra. Logica era sa te vada prin vizor ca nu iti faci rau cand esti la wc.
Am ales patul de jos, din dreapta. Si a inceput calvarul: plimbarea obligatorie era intr-o camera de 20 mp cu pereti inalti, de beton, unde vedeai cerul printr-o plasa de Buzau. M-am dus pregatita, dar cand ti se pun catusele, nu iti poti imagina cum e. Mi-a fost teama de acest moment, nu stiam cum voi reactiona. Iti dau voie sa dai un telefon, am sunat-o pe mama pe la 23 noaptea.
In celula mancam seminte si ne uitam la tv. Cand se facea fasole, mereu le ceream colegelor. Primeam pachet pe rand si nu aveam unde sa tinem tot. Mi-am dorit ca acel cosmar de 72 de zile sa se termine. Cei care au fost inteleg ce inseamna vestea ca pleci de acolo. Voi scrie o carte numita 72 de zile in catuse. Dar parca nu mai am chef in fiecare zi sa imi amintesc”, a spus Elena Udrea, citată de wowbiz.ro.
Bătrânii aveau o vorbă: „Până nu te dai cu capul de pragul de sus, nu-l vezi pe cel de jos”.
Uită-te bine pe unde mergi, Eleno, în ce calci sau pe cine calci pe grumaz, că viaţa-i scurtă…
Iar cu scrisul, las-o mai moale; vorba marelui poet ostracizat de comunişti, înaintaşii tăi în ale politicii: „Ra- ha- ţii scriu în loc să pută !”
Eu am spus de mult că politicienii trebuie să se asigure şi că în închisori este un minim de confort, că la grădiniţe au fost sau nu, oricum nu vor mai ajunge…